Vodafone analizează viitorul operaţiunilor sale din Italia

Vodafone a anunţat luni că s-a angajat în "discuţii active" privind o tranzacţie în Italia, piaţa sa majoră cu cea mai slabă performanţă, în condiţiile în care a raportat o încetinire semnificativă a creşterii în Germania, cea mai mare piaţă a sa, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 05 feb. 2024, 14:10
Vodafone analizează viitorul operaţiunilor sale din Italia

Luna trecută, operatorul britanic de telefonie a respins oferta grupului francez de telecomunicaţii Iliad SA de fuziune a afacerilor lor din Italia, precizând că ia în considerare alte opţiuni.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că acum Vodafone explorează un acord cu Fastweb, divizia din Italia a Swisscom.

Vodafone a raportat o creştere de 4,7% a veniturilor din servicii în trimestrul trei din acest an fiscal, similară cu cea din precedentele trei luni, declinul mai redus din Spania ajutând la compensarea contribuţiei mai slabe din Germania, unde creşterea a încetinit de la 1,1% la 0,3%.

Italia a fost piaţa cu cea mai dificilă evoluţie, veniturile din servicii au scăzut cu 1,3% în trimestrul trei, după un declin de 1% în precedentele trei luni.

Acţiunile Vodafone, care au scăzut cu 25% în ultimele 12 luni, înregistrau luni un declin de 1,2% la Bursa de la Londra.

Directorul general Margherita Della Valle a afirmat că Vodafone a menţinut „un ritm trimestrial de creştere bun” în Europa şi Africa, pe fondul majorării cererii din partea companiilor.

„Tranzacţiile anunţate în Marea Britanie şi Spania progresează bine, sunt în discuţii active în Italia”, a declarat şeful companiei britanice.

Anul trecut, Vodafone a respins o ofertă de 11,25 de miliarde de euro pentru divizia sa din Italia venită de la un consorţiu sprijinit de Iliad, apreciind că oferta nu este în cel mai bun interes al acţionarilor. Iliad a intrat pe piaţa de telefonie mobilă din Italia în anul 2018, declanşând un război al preţurilor care a obligat fostul monopol Telecom Italia SpA să lanseze un avertisment de profit. Ulterior, miliardarul Xavier Niel a preluat un pachet de acţiuni la Vodafone, subliniind că susţine intenţia grupului britanic de a fuziona cu rivalii de pe pieţe precum Marea Britanie şi Italia precum şi să se separe de activele de infrastructură, precum turnuri de telefonie mobilă sau reţele de fibră optică.

Vodafone este presată să vândă din active pentru a-i mulţumi pe acţionari. Pe de altă parte, Iliad şi alţi doi investitori strategici, Liberty Global Plc şi Emirates Telecommunications Group, controlează împreună mai mult de 20% din acţiunile grupului britanic.

În trecut, când Vodafone a căutat tranzacţii strategice care să îi relanseze creşterea, a purtat discuţii cu Liberty Global. De exemplu, Vodafone a preluat operaţiunile Liberty Global din Germania şi Europa de Est pentru 18,4 miliarde de euro. Aceste operaţiuni sunt în prezent cele mai importante surse de profit ale Vodafone.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan pregăteşte 9 legi pentru a lua 10 miliarde din PNRR. Pentru ce proiecte sunt banii
Bolojan pregăteşte 9 legi pentru a lua 10 miliarde din PNRR. Pentru ce proiecte sunt banii
Premierul Bolojan anunţă pregătirea a legi noi pentru a atinge jaloanele din PNRR pentru ca România să poată obţine cele 10 miliarde de euro ce trebuie accesate până în august, a scris......
PE îşi adoptă poziţia privind bugetul multianual al UE şi dezbate implicaţiile crizei din Orientul Mijlociu
PE îşi adoptă poziţia privind bugetul multianual al UE şi dezbate implicaţiile crizei din Orientul Mijlociu
Parlamentul European îşi adoptă în această săptămână poziţia privind bugetul UE pentru perioada 2028-2034, dezbate ...
Războiul din Iran va reduce permanent cererea de petrol viitoare
Războiul din Iran va reduce permanent cererea de petrol viitoare
Fatih Birol, șeful Agenției Internaționale a Energiei, afirmă că războiul din Iran a schimbat permanent industria combustibililor ...
Rusia: Putin îl va primi pe şeful diplomaţiei iraniene – presă
Rusia: Putin îl va primi pe şeful diplomaţiei iraniene – presă
Kremlinul a confirmat că preşedintele Vladimir Putin îl va primi luni pe şeful diplomaţiei iraniene, Abbas Araghchi, ...