Vienna Insurance Group: Piaţa românească este dominată de concurenţă bazată pe preţuri

Rezultatele Vienna Insurance Group pe piaţa din România indică o scădere cu 18,5% a primelor brute subscrise pe segmentul non-viaţă şi în cel de viaţă, până la o valoare totală de circa 375 de milioane de euro, şi o creştere cu 6,1% pe celelalte segmente ale asigurărilor generale.
Economica.net - mie, 29 ian. 2014, 10:45
Vienna Insurance Group: Piaţa românească este dominată de concurenţă bazată pe preţuri

De asemenea, compania a înregistrat o scădere puternică a primelor pe piaţa auto.

‘Piaţa românească a asigurărilor este dominată în continuare de concurenţa parţial iraţională, bazată pe preţuri, în special în domeniul auto, iar Vienna Insurance Group (VIG) nu vrea să ia parte la acest război al preţurilor, ceea cea a dus la o scădere puternică a primelor pe piaţa auto’, se arată într-un comunicat al companiei, remis miercuri AGERPRES.

Potrivit rezultatelor provizorii, pe piaţa asigurărilor din Austria şi din Europa Centrală şi de Est, VIG a atras în anul fiscal 2013, prime subscrise, neconsolidate, de circa 9,4 miliarde euro, ceea ce reprezintă o scădere de 4,9% în principal din cauza ‘reducerii planificate a poliţelor pe termen scurt cu achitare la scadenţă în Polonia’, precum şi ‘a diminuării ţintite a activităţii pe piaţa auto în Italia şi România’.

Aproximativ 1% din scădere poate fi atribuită efectelor valutare – în principal, deprecierea coroanei cehe. Fără a lua în considerare aceste efecte extraordinare, VIG ar fi atins o creştere solidă a primelor, de 2,2%.

Profitul preliminar (înainte de impozitare) se aşteaptă a fi de circa 350 milioane euro şi este influenţat în mod substanţial de efectele extraordinare ale activităţilor din Italia şi România. Fără acestea, VIG preconizează un rezultat operaţional normalizat de circa 580 milioane euro, care rămâne aproximativ la nivelul anului anterior.

‘În continuarea politicii noastre de acordare de dividende, dorim să valorificăm performanţa operaţională bună, precum şi nivelul solid al capitalului de bază al Grupului, pentru a oferi acţionarilor noştri dividende atractive. Din acest motiv, planificăm să propunem consiliilor de conducere o creştere a dividendelor cu 0,10 euro, până la 1,30 euro pe acţiune, pentru anul fiscal 2013’, afirmă Peter Hagen, CEO al Vienna Insurance Group.

Acesta precizează că astfel se va ajunge la un randament al dividendelor de circa 3,6%.

Vienna Insurance Group are o experienţă de 190 de ani în domeniul asigurărilor şi este format din aproximativ 50 de companii din 24 de ţări din Europa Centrală şi de Est.

Te-ar mai putea interesa și
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea platformei financiare de comparare a creditelor altero.ro, compania își......
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...