India mizează pe investiţii de 100 de miliarde de dolari din partea ţărilor din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb

India este pe punctul de a finaliza primul său acord de liber schimb, conform căruia un mic grup de ţări europene ar urma să investească până la 100 de miliarde de dolari pe parcursul a 15 ani, în schimbul unui acces comercial mai uşor pe cea mai populată ţară din lume, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - J, 08 feb. 2024, 10:32
India mizează pe investiţii de 100 de miliarde de dolari din partea ţărilor din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb

Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), care include Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, s-a angajat să investească în India, în cadrul unui acord comercial care este în ultima fază a negocierilor, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Termenii de bază ai acordului au fost conveniţi şi în prezent negocierile se concentrează pe valoare finală a investiţiilor, care ar putea să se ridice la 100 de miliarde de dolari pe parcursul a 15 ani. În timp ce India vrea ca angajamentele ţărilor AELS să fie obligatorii din punct de vedere legal, un oficial european din apropierea negocierilor a spus că cel mai probabil suma menţionată va fi mai mult un obiectiv, astfel încât termenii acordului să nu includ o obligaţie legală. Dacă se va finaliza, ar fi pentru prima dată când India obţine un angajament de investiţii de asemenea natură, în cadrul unui acord de liber schimb, scrie Agerpres.

Luna trecută, ministrul elveţian al Economiei, Guy Parmelin a spus că termenii de bază ai unui acord au fost conveniţi. Clarificarea juridică a termenilor acordului este în prezent accelerată astfel încât un acord să poată fi semnat înainte de alegerile din India, care este posibil să aibă loc în luna aprilie, a dezvăluit un oficial european din apropierea acestui dosar.

Într-un comunicat de presă, Ministerul elveţian al Economiei a precizat că textul acordului „urmează să fie finalizat şi ambele părţi au convenit să nu dezvăluie detalii la acest moment”.

Elveţia este de departe cel mai mare partener comercial al Indiei din rândul ţărilor membre AELS. Schimburile comerciale bilaterale s-au ridicat la 17,14 miliarde de dolari în anul fiscal 2022-23, din totalul de 18,66 miliarde de dolari reprezentând schimburile comerciale bilaterale ale Indiei cu întregul grup AELS.

Pentru grupul AELS acest acord, care este în faza de negocieri de 16 ani, va permite producătorilor să exporte alimente procesate şi băuturi, utilaje şi alte produse de inginerie la tarife vamale reduse pe o piaţă potenţială de 1,4 miliarde de persoane. De asemenea, un acord de liber schimb cu India ar fi unul benefic pentru industria farmaceutică şi producătorii de dispozitive medicale din ţările AELS.

Amitendu Palit, economist la Universitatea din Singapore, spune că dacă va finalizat, acordul va fi unul „destul de unic pentru că în mod normal acordurile de liber schimb nu vin cu garanţii obligatorii de investiţi”. „Pentru India, lucrurile arată bine. Angajamentele de investiţii sunt bune, împreună cu angajamentele de acces pe piaţă pentru specialiştii din India. Termenii referitori la accesul pe piaţa din India vor trebui să fie analizaţi cu atenţie”, a adăugat Palit.

Autorităţile de la New Delhi au accelerat discuţiile pentru acorduri comerciale cu mai multe ţări pentru a profita de interesul crescut al investitorilor. În prezent India negociază acorduri de liber schimb cu Marea Britanie, Uniunea Europeană şi ţările din Golf pentru a creşte producţia c şi crearea de locuri de muncă. Discuţiile cu Marea Britanie sunt pe ultima sută de metri în timp ce negocierile continuă cu Australia şi UE.

Te-ar mai putea interesa și
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să cumpere 30% din producţia viitorului gazoduct planificat în Alaska......
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Un nou episod în lungul drum spre aderare la UE pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ce spune Ursula von der Leyen
Uniunea Europeană (UE) a deschis noi capitole de negociere cu Ucraina şi Republica Moldova, Bruxellesul şi Kievul salutând ...
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit să atragem mulți studenți. Există o competiție foarte mare în securitatea cibernetică”
Statul îi recrutează și îi pregătește, marile companii îi atrag după câțiva ani. DNSC: ”Anul acesta am reușit ...
Competiția pentru specialiști nu se mai desfășoară doar între companiile private. Instituțiile publice care trebuie ...
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din ...