Grindeanu: Creşterea vitezei medii a trenurilor nu se poate face decât prin investiţii

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Timişoara, că în ultimii doi ani au fost semnate contracte de achiziţii pentru 119 garnituri de tren noi şi pentru 16 locomotive electrice, el menţionând că fără investiţii în infrastructură şi material rulant nu se poate realiza o creştere a vitezei medii a trenurilor.
AGERPRES - vin, 09 feb. 2024, 14:39
Grindeanu: Creşterea vitezei medii a trenurilor nu se poate face decât prin investiţii

„Creşterea vitezei medii a trenurilor nu se poate face decât prin investiţii. Aceste investiţii în feroviar înseamnă, pe de o parte, investiţii în infrastructură şi, pe de altă parte, achiziţia de trenuri noi, material rulant nou. (…) În ultimii doi ani s-au semnat contracte de achiziţii de 119 garnituri noi, plus 16 locomotive. Nu e de-ajuns, dar e un început”, a afirmat ministrul Grindeanu, într-o declaraţie de presă.

Ministrul Transporturilor a mai arătat că achiziţiile de material rulant efectuate sunt primele făcute după mai mult de 20 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...