Roche: Vânzările au crescut cu 6%, până la aproape 38,3 mld. euro, în 2013

Grupul farmaceutic elveţian Roche a înregistrat vânzări de aproape 46,8 miliarde de franci elveţieni (aproximativ 38,3 miliarde de euro) la nivelul anului 2013, în creştere cu 6% faţă de datele financiare raportate în 2012, se arată într-un comunicat de presă al companiei, remis joi AGERPRES.
Economica.net - J, 30 ian. 2014, 14:01
Roche: Vânzările au crescut cu 6%, până la aproape 38,3 mld. euro, în 2013

Cifrele pozitive s-au datorat cererii crescute pentru medicamentele destinate tratamentului cancerului, bolilor autoimune şi pentru testele de diagnostic destinate laboratoarelor clinice, precizează Roche.

La nivelul Diviziei de Farmaceutice, vânzările Grupului au crescut cu 7%, în anul 2013, ajungând la 36,3 miliarde de franci elveţieni (circa 29,7 miliarde euro). Cele mai importante majorări ale vânzărilor au fost consemnate în Europa şi Japonia (+2%), SUA (+10%) şi pe pieţele emergente – Brazilia, China, India, Mexic, Rusia, Coreea de Sud şi Turcia (+12%).

Potrivit sursei citate, anul trecut, vânzările Diviziei de Diagnostic au crescut cu 4%, până la valoarea de 10,5 miliarde de franci elveţieni /aproximativ 8,59 miliarde euro/, în principal datorită cererii susţinute pentru testele şi echipamentele folosite în laboratoarele clinice, oferite de Roche Professional Diagnostics (+8%).

Totodată, pentru al cincilea an consecutiv, în 2013, compania Roche a fost desemnată, la nivel global, liderul sectorului farmaceutic, în clasamentul Dow Jones Sustainability Index (DJSI).

Pentru anul 2014, Roche prognozează o creştere a vânzărilor de aproximativ 5%, la o rată de schimb constantă şi o creştere a dividendelor.

Cu sediul în Basel, Elveţia, Grupul Roche este lider în asistenţa medicală axată pe cercetare şi produce medicamente diferenţiate clinic în domeniul oncologiei, bolilor infecţioase, bolilor inflamatorii, bolilor metabolice şi afecţiunilor sistemului nervos central.

De asemenea, Roche este lider mondial în diagnosticul în vitro, diagnostic histologic al  cancerului şi pionier în managementul diabetului.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține state membre. Seceta a făcut ravagii ăn special în Franța, cel mai......
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...