Producătorii farmaceutici propun actualizarea bianuală a listei de compensate şi revizuirea clawback

Actualizarea bianuală a listei medicamentelor compensate, revizuirea taxei clawback, eliminarea adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor din contribuţia clawback a producătorilor şi schimbarea politicii de stabilire a preţurilor, printre măsurile propuse de companiile farma în discuţiile cu FMI.
Economica.net - vin, 31 ian. 2014, 12:22
Producătorii farmaceutici propun actualizarea bianuală a listei de compensate şi revizuirea clawback

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) şi Asociaţia Local American Working Group (LAWG) au prezentat reprezentanţilor Fondului Monetar International (FMI), Comisiei Europene (CE) şi Băncii Mondiale (BM) o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate din România, care au fost deja propuse Guvernului României.

„Încercăm să convingem atât autorităţle, cât şi reprezentanţii instituţiilor internaţionale că e nevoie de măsuri imediate pentru îmbunătăţirea accesului la tratament al pacienţilor şi pentru un mediu de afaceri sustenabil pentru industria farmaceutică, care să permită continuarea investiţiilor în capacităţile de producţie locale şi în dezvoltarea unui sistem de sănătate modern”, a declarat preşedintele APMGR, Dragoş Damian.

Astfel, pentru acest an, propunerile vizează revizuirea listei de medicamente compensate şi introducerea de noi molecule în primul trimestru, revizuirea taxei clawback prin introducerea calculului diferenţiat, bazat pe delimitarea medicamentelor în două grupe, introducerea unor acorduri preţ/volum pentru noile medicamente compensate, cu buget suplimentar, eliminarea adaosurilor distribuitorilor şi farmaciilor din valoarea contribuţiei clawback plătite de producători şi identificarea unor măsuri pentru distribuirea echitabilă a poverii fiscale de-a lungul lanţului de distribuţie a medicamentelor, actualizarea bianuală a listei medicamentelor compensate cu noi molecule şi schimbarea politicii de stabilire a preţului astfel încât să fie eliminat riscul ca pacienţii să nu aibă acces la medicamente.

De asemenea, companiile vor respectarea legii referitoare la bugetul de referinţă pentru taxa clawback care trebuie să fie la nivelul bugetului actual pentru medicamente.

Pe termen lung, producătorii farmaceutici vor creşterea progresivă a finanţării sistemului public de sănătate pentru a atinge nivelul european mediu de finanţare în orizontul de timp 2014-2020, ajustarea anuală a bugetului de referinţă, raportat la consumul real de medicamente din anul precedent, contribuţia clawback să fie considerată doar o măsura provizorie, care sa fie eliminată când situaţia economică va fi stabilă, implementarea cardului de sănătate şi măsuri pentru îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor publice şi combaterea fraudelor.

„Sistemul de sănătate românesc este printre cele mai slab finanţate din Uniunea Europeană şi este necesar să lucrăm împreună cu factorii de decizie pentru a schimba acest lucru. Până acum industria farmaceutică a fost un partener real al autorităţilor, contribuind activ la menţinerea unui nivel constant al sistemului de sănătate actual. Numai în perioada 2012-2013, 2 din 10 pacienţi români au fost trataţi exclusiv din contribuţiile industriei farmaceutice prin taxa clawback. Noi punem la dispoziţie în continuare toată expertiza noastră, dar numai împreuna cu autorităţile putem găsi soluţii viabile”, a arătat preşedintele ARPIM, Călin Gălăşeanu.

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente cuprinde cele mai importante 28 de companii farmaceutice internaţionale producătoare de medicamente originale, prezente în România. Acestea realizează împreună peste 70% din valoarea pieţei farmaceutice româneşti.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România reprezintă principalele companii producătoare de medicamente generice din România: Actavis, AC Helcor, B. Braun, Biofarm, Dr. Reddy’s, Egis, Gedeon Richter, Krka, Labormed, Medochemie, Sandoz, Sanofi-Aventis, Sintofarm, Terapia-Ranbaxy, Teva, Zentiva.

Asociatia Local American Working Group, afiliată organizaţiei Pharmaceutical Research and Manufacturers of America (PhRMA), a fost formată în 2010 de către companiile farmaceutice americane prezente în România.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale de ATletism de a acorda prime medaliaţilor cu aur la Jocurile......
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că dacă statul român ar fi avut o aeronavă proprie, acum nu ar mai fi ...
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Aproape jumătate (49,6%) din tot traficul de internet de anul trecut a fost generat de roboți, cu 2% mai mult față de ...
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Serviciile secrete americane consideră probabilă varianta ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi – WSJ
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin nu a ordonat probabil uciderea politicianului ...