Nicolas Sarkozy a fost condamnat pentru finanțarea ilegală a campaniei sale electorale din 2012. Este însă posibil să scape de închisoare

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat miercuri în apel la un an de închisoare, din care şase luni cu suspendare, iar partea cu executare ar putea s-o efectueze la domiciliu, sentinţă dată în dosarul privind finanţarea ilegală campaniei sale electorale pentru alegerile pe care le-a pierdut în anul 2012, relatează agenţiile AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 16:42
Nicolas Sarkozy a fost condamnat pentru finanțarea ilegală a campaniei sale electorale din 2012. Este însă posibil să scape de închisoare

În septembrie 2021 el a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu executare pentru depăşirea plafonului legal al cheltuielilor de campanie. Investigaţiile au relevat că, pentru acoperirea cheltuielilor electorale ale lui Sarkozy de aproape 43 de milioane de euro, peste plafonul legal de 22,5 milioane de euro, colaboratori ai săi au apelat la un sistem de facturare dublă prin care mare parte din costurile mitingurilor sale electorale au fost direcţionate către partidul său.

Spre deosebire de celelalte persoane judecate în acelaşi dosar, denumit „Bygmalion”, compania responsabilă de mitingurile lui Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte nu a fost inculpat pentru acel sistem de facturare fictivă. Avocatul său a susţinut permanent în timpul procesului că Sarkozy „nu a avut niciodată cunoştinţă de depăşirea” plafonului legal de cheltuieli de campanie.

În hotărârea din primă instanţă au fost astfel condamnate alte 13 persoane, la pedepse de până la trei ani şi jumătate de închisoare, din care o parte cu suspendare. Nouă dintre acestea şi Sarkozy au formulat recurs.

Sentinţa pronunţată în apel prevede pentru fostul preşedinte un an de închisoare, dar din această perioadă şase luni sunt cu suspendare, iar pentru restul el va putea beneficia de modalităţi alternative de executare a pedepsei, cum ar fi detenţie la domiciliu sub supraveghere electronică.

Între timp, avocatul său a anunţat că va ataca această sentinţă la Curtea de Casaţie, cea mai înaltă instanţă a Franţei.

Preşedinte între anii 2007 şi 2012, Nicolas Sarkozy rămâne o personalitate influentă a dreptei franceze şi are relaţii amicale cu actualul preşedinte Emmanuel Macron, în pofida şirului său de procese şi investigaţii penale în care este implicat. Într-unul din aceste dosare Sarkozy este acuzat că şi-a finanţat campania electorală din anul 2007 cu ajutorul unui comision confidenţial de 50 de milioane de euro primit din partea fostului preşedinte libian Muammar Gaddafi, comision obţinut în cadrul unui contract prin care Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii suprafețelor cultivate cu sfeclă de zahăr cu aproximativ 30%.......
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...