Putin susține că oamenii de știință ruși sunt aproape de inventarea vaccinurilor împotriva cancerului

Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri că oamenii de ştiinţă ruşi sunt aproape de a crea vaccinuri împotriva cancerului şi că aceste seruri ar putea fi disponibile în curând pentru pacienţi, informează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 feb. 2024, 21:53
Putin susține că oamenii de știință ruși sunt aproape de inventarea vaccinurilor împotriva cancerului

Vladimir Putin a declarat, în comentarii televizate, că „am ajuns foarte aproape de crearea aşa-numitelor vaccinuri împotriva cancerului şi a medicamentelor imunomodulatoare de nouă generaţie”.

„Sper că, în curând, ele vor fi folosite în mod eficient ca metode de terapie individuală”, a adăugat preşedintele Federaţiei Ruse, vorbind la un forum organizat la Moscova şi dedicat tehnologiilor viitorului.

Vladimir Putin nu a precizat tipurile de cancer vizate de vaccinurile propuse şi nici felul în care aceste seruri ar combate aceste afecţiuni grave.

Mai multe ţări şi companii lucrează deja la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva cancerului. Anul trecut, Guvernul britanic a semnat un acord cu compania BioNTech, cu sediul în Germania, pentru a lansa studii clinice care să ofere „tratamente personalizate împotriva cancerului”, cu scopul de a ajunge la 10.000 de pacienţi până în 2030.

Companiile farmaceutice Moderna şi Merck & Co dezvoltă un vaccin experimental împotriva cancerului care, conform unui studiu aflat la jumătatea stadiului său de implementare, a arătat că reduce la jumătate riscurile de recidivă şi de deces din cauza melanomului – cel mai mortal cancer de piele – după trei ani de tratament.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în prezent există şase vaccinuri autorizate împotriva papilomavirusului uman (HPV), care provoacă numeroase tipuri de cancer, inclusiv cancerul de col uterin, precum şi vaccinuri împotriva hepatitei B (VHB), care poate duce la cancer hepatic.

În timpul pandemiei de coronavirus, Rusia a dezvoltat un vaccin propriu împotriva COVID-19, Sputnik V, pe care l-a vândut totodată în mai multe ţări, deşi pe plan intern s-a lovit de reticenţa populaţiei de a se vaccina.

Putin însuşi a declarat în mod public că s-a vaccinat cu Sputnik V, încercând astfel să dea asigurări populaţiei ruse în legătură cu eficacitatea şi siguranţa acestui vaccin.

Te-ar mai putea interesa și
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, incluzând efectele directe, indirecte și induse, precum și contribuția......
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune ...