Flanco iese la cumpărături de terenuri și construcții cu destinație comercială pentru magazine construite de la zero. Vizează 20 de orașe medii și mari

Flanco, al doilea cel mai mare retailer electroIT din România după cifra de afaceri, și-a schimbat strategia de expansiune și începe să construiască magazine de la zero. Retailerul a achiziționat primele sale două proiecte de real estate, în zone comerciale din Botoșani și Brașov, fiecare având o suprafață de 5.000 mp. Caută achiziții similare în alte 20 de orașe din țară pentru magazine sub un nou concept.
Alina Stanciu - lun, 19 feb. 2024, 11:12
Flanco iese la cumpărături de terenuri și construcții cu destinație comercială pentru magazine construite de la zero. Vizează 20 de orașe medii și mari

Flanco a cumpărat primele  sale două proiecte de real estate destinate unor noi magazine de tip greenfield, sub un nou concept, optimizate operațional și energetic, potrivit unui anunț al companiei. Acestea sunt amplasate în zone comerciale din Botoșani și Brașov și au fost achiziționate în ultimele șase luni, fiecare având o suprafață de 5.000 mp.

“Începând din acest an, suntem interesați și de zona achizițiilor imobiliare, pentru a construi magazine Flanco de la zero, adaptate necesităților noastre și ale clienților care ne vizitează, dar și cerințelor de sustenabilitate”, spune Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail. “Proiectele din Botoșani și Brașov sunt doar primele din această serie. Căutăm, în continuare, oportunități similare – fie terenuri, fie structuri comerciale existente, care pot fi modificate sau extinse.”

Spațiile comerciale pe care le vizează vor avea o suprafață de 1.500 mp, care să poată găzdui zone de depozitare, de prezentare a unor game variate de produse și zone dedicate pentru testarea tehnologiei.

Construcțiile vor avea la bază materiale durabile, cu scopul reducerii consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. Magazinele vor fi completate de parcări, spații verzi ample, dar și de locuri special amenajate pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electrocasnice.

“Vizăm achiziții similare de terenuri sau construcții cu destinație comercială în 20 de orașe medii și mari din țară. Prospectăm piața în căutare de proiecte imobiliare cu potențial. În paralel, ne continuăm strategia de extindere a rețelei în întreaga țară, urmărind să deschidem magazine noi în centrele comerciale care se renovează sau cele în curs de dezvoltare, în parcurile de retail și în zonele stradale cu potențial”, adaugă Dragoș Sîrbu.

În 2023, Flanco a alocat cel mai mare buget de investiții din istoria companiei, în valoare de peste 30,5 milioane de lei, 70% din sumă fiind investită în rețeaua de magazine. Compania are și anul acesta un buget de investiții, pe care îl va aloca în funcție de oportunitățile oferite de piață și de modul în care acestea se încadrează în planurile generale de dezvoltare și sustenabilitate.

Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 157 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României. De asemenea, magazinul online al retailerului, flanco.ro, se află în continuă dezvoltare.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
La un pas de dezastru – Dispare cea mai importantă companie de armament din România? Anunțul şefului Romarm
Compania Romarm nu poate deveni competitivă în actualul cadru de funcţionare şi riscă să dispară în lipsa unei reforme structurale şi a unei noi viziuni de business, avertizează directorul......
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul s-a scumpit brusc, iar cotațiile la carburanți au explodat CIFRE și EXPLICAȚII
Presiune pe prețurile din benzinării: ieftinirile ajung un vis, dar noi scumpiri sunt aproape, mai ales la motorină. Petrolul ...
Cotațiile internaționale ale carburanților, în funcție de care se stabilesc și prețurile la pompă, au crescut puternic ...
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
CFR SA, contract de 5,19 milioane lei pentru o platformă de management al proiectelor de investiţii
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA a semnat un contract în valoare de 5,19 milioane de lei, fără TVA, pentru ...
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Euro digital – Revolut şi UniCredit pe lista celor 36 de bănci din proiectul pilot BCE
Revolut Bank UAB, UniCredit SpA şi Deutsche Bank AG se numără printre cei 36 de furnizori de servicii de plată care vor ...