RAAN a semnat scrisoarea de intenţie de construcţie a unei termocentrale cu o companie chineză – Rodin Traicu

Compania HiSun PV Technology Co. Ltd. din China a semnat cu Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN) o scrisoare de intenţie pentru construcţia pe platforma industrială din Halînga a unei termocentrale cu o capacitate de 290 MW, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, deputatul social-democrat Rodin Traicu.
Economica.net - D, 02 feb. 2014, 10:27
RAAN a semnat scrisoarea de intenţie de construcţie a unei termocentrale cu o companie chineză - Rodin Traicu

Potrivit sursei citate, începând din luna februarie, entitatea economică în cauză va începe demersurile în vederea obţinerii a aproximativ 300 milioane de euro pentru obiectivul stabilit de la Banca Import-Export a Chinei pentru demararea lucrărilor pe parcursul anului 2014.

‘Compania HiSun PV Technology, subsidiară a China Evergreen Industry Group, este specializată în realizarea de investiţi în sectorul energetic de tip Individual Power Producer. Noua termocentrală va fi executată în parteneriat cu RAAN după cele mai performante tehnici în domeniu. În felul acesta actuala sucursală Romag-Termo a RAAN va avea asigurate în următorii 25 de ani condiţiile de mediu impuse prin aquisul comunitar’, a precizat Traicu.

În perioada 22-23 ianuarie o delegaţie a companiei chineze HiSun PV Technology Co.Ltd. a efectuat, alături de reprezentanţii Ministerului Economiei din România, o analiză a viitorului proiect, ocazie cu care a vizitat RAAN şi Exploatarea Minieră Husnicioara, de unde se va achiziţiona cărbune pentru funcţionarea noii termocentrale.

În context, Traicu a mai arătat că HiSun PV Technology Co.Ltd, în cursul anului 2013, a mai derulat în România şase proiecte de investiţi pentru construcţia de centrale solare, una lângă Bucureşti, două la Satu Mare şi trei la Balş, care urmează să fie date în funcţiune în cursul anului 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' sancţiunile anunţate vineri de Statele Unite contra Curţii......
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin al unui brand ce produce în Asia
Donald Trump, criticat după ce i s-a văzut eticheta sacoului: Susţinătorul „America First” purta un costum ieftin ...
O simplă etichetă a contrazis discursul preşedintelui american. Donald Trump, un fervent susţinător al conceptului „Made ...
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele ...
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...