Preşedinţii Porsche şi Volkswagen, daţi în judecată la Frankfurt pentru despăgubiri de 1,8 mld. euro

Şapte fonduri de hedging i-au acţionat în justiţie, la Frankfurt, pe Wolfgang Porsche şi Ferdinand Piech, solicitând despăgubiri de 1,8 miliarde euro pentru pierderile suferite în urma tentativei eşuate de preluare a Volkswagen de către Porsche în 2008.
Economica.net - lun, 03 feb. 2014, 10:02
Preşedinţii Porsche şi Volkswagen, daţi în judecată la Frankfurt pentru despăgubiri de 1,8 mld. euro

Porsche a anunţat luni că fondurile de hedging au intentat o acţiune civilă împotriva lui Wolfgang Porsche, preşedintele producătorului de automobile sport, şi Ferdinand Piech, preşedintele grupului Volkswagen. Cei doi sunt de asemenea membri în consiliul de supraveghere al Porsche Automobil Holding SE, potrivit Bloomberg.

Compania a precizat că procesul este nefundamentat şi va contesta acţiunea.

Comunicatul Porsche nu nominalizează investitorii implicaţi, însă potrivit Der Spiegel fondul Elliott Associates s-ar număra printre reclamanţi.

Porsche a anunţat, în luna octombrie a anului 2008, că a acumulat o participaţie de 74,1% din Volkswagen şi are intenţia să-şi majoreze deţinerea, iniţial, la 75% din titluri, apoi să preia integral grupul.

Cotaţia bursieră a Volkswagen a crecut puternic atunci, speculatorii cumpărând în grabă acţiuni pentru a-şi acoperi expunerea pe pariuri că titlurile aveau să scadă.

Între timp, Volkswagen a preluat controlul Porsche şi a devenit al doilea mare producător auto din lume după Toyota, devansând General Motors.

Diverşi investitori au intentat mai multe acţiuni în justiţie împotriva Porsche, acuzând compania şi pe cei doi executivi care controlează imperiul VW-Porsche că ar fi manipulat acţiunile Volkswagen. Concernul auto s-a apărat cu succes până acum de litigii, inclusiv prin transferul unor dosare din SUA în Germania şi prin blocarea unei acţiuni în Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de euro sunt pe verde" din suma aferentă cererii de plată nr. 5 pe care......
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Ultimii paşi pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ...
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
Partidul Naţional Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi ...
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat ...