Criză Transnistria-Moldova. Tiraspolul va cere Moscovei alipirea Transnistriei la Rusia, susţine un opozant transnistrean. Ce spune Guvernul de la Chişinău

Guvernul Republicii Moldova a anunţat că monitorizează situaţia din Transnistria după ce opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba a declarat că Republica separatistă Transnistria ar urma să solicite Moscovei alipirea regiunii separatiste la Federaţia Rusă.
AGERPRES - J, 22 feb. 2024, 14:58
Criză Transnistria-Moldova. Tiraspolul va cere Moscovei alipirea Transnistriei la Rusia, susţine un opozant transnistrean. Ce spune Guvernul de la Chişinău

Biroul de Reintegrare al Guvernului Republicii Moldova a anunţat joi că monitorizează situaţia din regiunea transnistreană, dar nu are indicii privind riscul unei escaladări în regiune, după ce administraţia separatistă de la Tiraspol a transmis că intenţionează să convoace aşa-zisul congres al deputaţilor de toate nivelurile, iar un opozant transnistrean a susţinut că Transnistria ar urma să solicite cu acest prilej alipirea regiunii separatiste la Federaţia Rusă, scrie Agerpres.

„Biroul politici de reintegrare urmăreşte cu atenţie situaţia din regiunea transnistreană, fiind în contact permanent cu Misiunea OSCE şi cu alţi parteneri internaţionali. Din informaţiile de care dispunem, nu există temei să credem că situaţia din regiune s-ar putea deteriora”, a precizat această instituţie, într-un comunicat citat de Radio Chişinău.

Totodată, Biroul de Reintegrare al Guvernului s-a arătat convins că „Tiraspolul e conştient de consecinţele pe care şi le asumă în cazul unor paşi negândiţi”, se arată în acelaşi text.

Mai devreme, un opozant transnistrean, Ghenadie Ciorba, a susţinut că în timpul „congresului aşa-zişilor deputaţi de toate nivelurile” din Transnistria, care va avea loc pe 28 februarie, republica separatistă Transnistria ar urma să solicite Moscovei alipirea regiunii separatiste la Federaţia Rusă.

„Doamna preşedinte (Maia) Sandu, anturajul dumneavoastră v-a speriat constant cu faptul că Rusia va lovi teritoriul Republicii Moldova. Dar dumneavoastră nu aţi luat în calcul faptul că psihologia actualei conduceri a Rusiei, în special a lui Putin, este foarte asemănătoare cu cea a lui Hitler de la sfârşitul anilor 30 ai secolului XX. Tentativele de a împăca indivizi asemeni lui Putin duc la un singur lucru, creşterea apetitului agresorului” a mai susţinut, potrivit INFOTAG, acelaşi politician transnistrean opozant al regimului pro-rus de la Tiraspol.

Ştirea iniţială

Republica separatistă Transnistria ar urma să solicite Moscovei alipirea regiunii separatiste la Federaţia Rusă, informează joi Deschide.md, citând o declaraţia făcută de opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba, citat de INFOTAG.

Potrivit lui Ciorba, solicitarea ar urma să fie adoptată în timpul „congresului aşa-zişilor deputaţi de toate nivelurile” din Transnistria, care va avea loc pe 28 februarie, scrie Agerpres.

Deputatul transnistrean a atras atenţia asupra faptului că adunarea va avea loc cu o zi înainte de discursul preşedintelui rus Vladimir Putin adresat Adunării Federale (camerele reunite ale parlamentului rus).

Opozantul transnistrean nu exclude posibilitatea ca această directivă de a organiza congresul să vină chiar de la Moscova.

Ghenadie Ciorba presupune că, în cadrul congresului aşa-zişilor deputaţi de toate nivelele din Transnistria ar urma să fie lansată o solicitare din partea locuitorilor din stânga Nistrului de alipire a regiunii la Federaţia Rusă, iar a doua zi, pe 29 februarie, Putin va anunţa acest lucru în faţa Adunării Federale, care va lua decizia de a da curs cererii.

Opozantul consideră că adunarea de la Tiraspol şi protestul organizat recent acolo împotriva aşa ziselor presiuni economice ale Republicii Moldova au drept scop să arate că locuitorii din Transnistria sunt împotriva Chişinăului.

„De aici vine şi declaraţia recentă a ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, precum că Moscova nu va lăsa la greu cetăţenii săi din Transnistria” a mai declarat Ciorba.

El a îndemnat aşa-zişii deputaţi ai regiunii să nu permită să fie luată această decizie, care îi va da lui Putin „pretext juridic pentru a aplica o lovitură pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Transnistriei, sub orice pretext”.

„Doamna preşedinte Sandu, anturajul dumneavoastră v-a speriat constant cu faptul că Rusia va lovi teritoriul Republicii Moldova. Dar dumneavoastră nu aţi luat în calcul faptul că psihologia actualei conduceri a Rusiei, în special a lui Putin, este foarte asemănătoare cu cea a lui Hitler de la sfârşitul anilor 30 ai secolului XX. Tentativele de a împăca indivizi asemeni lui Putin duc la un singur lucru, creşterea apetitului agresorului” a conchis Ciorba, citat de INFOTAG.

Luni, liderul separatiştilor de la Tiraspol, Vladimir Krasnoselski, a anunţat convocarea aşa-zişilor deputaţi de toate nivelurile în legătură cu pretinsele presiuni economice din partea Chişinăului.

Potrivit presei din stânga Nistrului, convocarea a avut loc la solicitarea aşa-zişilor „primii deputaţi”, care au acuzat Republica Moldova că încalcă drepturile şi înrăutăţeşte situaţia social-economică a transnistrenilor. Data adunării urmează să fie stabilită de pretinsul soviet suprem al Transnistriei.

Convocarea aşa-zişilor deputaţi transnistreni de toate nivelele a mai avut loc în anul 1990, când aceştia au proclamat republica, şi în 2006, când au acuzat Chişinăul de blocadă economică.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO. Xiaomi dezvăluie Xiaomi 17 și Xiaomi 17 Ultra. Preț și caracteristici
FOTO. Xiaomi dezvăluie Xiaomi 17 și Xiaomi 17 Ultra. Preț și caracteristici
Xiaomi a dezvăluit următoarea generație a seriei de telefoane Xiaomi 17, care prezintă cele mai recente evoluții ale companiei în tehnologia mobilă. De asemenea, a fost prezentată și o......
Prețul petrolului a urcat la 80 de dolari barilul, iar pragul de 100 de dolari nu este exclus. Ce efect va avea blocarea pe termen lung a strâmtorii Ormuz, pe unde trece 20% din tot petrolul din lume
Prețul petrolului a urcat la 80 de dolari barilul, iar pragul de 100 de dolari nu este exclus. Ce efect va avea blocarea ...
Deocamdată vasele de transport de țiței și LNG nu traversează strâmtoarea Ormuz, prin care trece o cincime din petrolul ...
Gazele reacționează la războiul din Iran. Preţurile au crescut semnificativ luni
Gazele reacționează la războiul din Iran. Preţurile au crescut semnificativ luni
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au înregistrat o creştere semnificativă luni dimineaţa, în contextul ...
Piața auto din România a rămas în declin și în februarie 2026
Piața auto din România a rămas în declin și în februarie 2026
Raportul lunar al DGPCI arată că, în februarie 2026, înmatriculările de mașini ni din România au continuat să se ...