EVOhoreca raportează o cifră de afaceri de 1,75 de milioane de euro pentru 2023, în creștere cu 10%. Compania estimează pentru acest an o majorare de 25% a veniturilor

EVOhoreca, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții de amenajare în industria HoReCa, spații publice și mobilier urban din România, a înregistrat o creștere de 10% a cifrei de afaceri în anul 2023, comparativ cu anul precedent, ajungând la 1,75 de milioane de euro, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - joi, 22 feb. 2024, 17:24
EVOhoreca raportează o cifră de afaceri de 1,75 de milioane de euro pentru 2023, în creștere cu 10%. Compania estimează pentru acest an o majorare de 25% a veniturilor

Avansul semnificativ înregistrat de EVOhoreca se bazează în principal pe creșterea valorii medii a proiectelor desfășurate în 2023 și evoluției prețurilor la produse și materiale. Pentru anul în curs, compania își propune o creștere a veniturilor de 25% față de 2023, estimând o dezvoltare importantă a segmentului de mobilier urban și locuri de joacă.

În ceea ce privește portofoliul de clienți, profilul companiei EVOhoreca face ca aprox. 40% din proiecte să vină din partea clienților recurenți, iar 60% de la clienți noi.

Printre cele mai reprezentative proiecte implementate de EVOhoreca în 2023 se numără amenajarea de stații de transport public în județul Dâmbovița, unde compania românească a proiectat, executat și instalat 28 de stații pe un segment de drum reabilitat în comunele Broșteni, Vișina, Fierbinți, Șelaru. Acesta a afost și cel mai mare proiect al grupului, cu o valoare de cca 100.000 euro. De asemenea, EVOhoreca a proiectat și amenajat anul trecut un loc de joacă de interior în cadrul museului Mina din București, a amenajat restaurantele Ciuperca din Oradea, Xclusive Lounge din București, Presto Pizza din București, cofetăria Măriuca din Slatina și complexul Hotelier Steaua de Mare din Olimp.

EVOhoreca și-a extins prezența și în afara granițelor, prin proiecte de amenajare pentru clienți din Germania, Spania, Austria și Belgia. Aceste proiecte reprezintă aproximativ 10% din totalul cifrei de afacere a companiei.

EVOhoreca estimează o cifră de afaceri de 2,2 milioane de euro pentru 2024

“Pentru 2024 ne propunem să creștem cifra de afaceri cu cca 25%, adică 2.2 milioane de euro, bazându-ne pe evoluția încurajatoare a cererilor pentru locuri de joacă și mobilier urban, pe care am observat-o încă din ultimul trimestru al anului trecut. De asemenea, estimăm și o crestere pe segmentul de mobilier hotelier, datorită unor proiecte de finanțare europeană anunțate. Astfel, ne vom concentra pe dezvoltarea brandului Juko, profitând de anul electoral și planurile de investiții ale administrațiilor locale. Dar acest lucru nu înseamnă că vom ignora EVOhoreca, din contră, vom răspunde la fel de prompți la solicitările de amenajare venite din partea antreprenorilor HORECA și în anul care urmează”, a declarat Alin Trușcă (foto), fondator și CEO Grup EVOhoreca.

În această direcție, Juko a bugetat o investiție de peste 150.000 euro pentru suplimentarea stocului de produse și materiale.

„Ne concentrăm pe monitorizarea fluxurilor de aprovizionare și livrare pentru a oferi servicii și produse cu un grad ridicat de calitate pentru clienții noștri. Avem, de asemenea, stocuri pentru cele mai uzuale produse și oferim în continuare finanțare pentru clienții HoReCa”, a adăugat Alin Trușcă.

Despre EVOhoreca

EVOhoreca este unul dintre cei mai mari jucători în soluții de amenajări pentru industria Horeca, companie înființată în 2011 de antreprenorul Alin Trușcă cu o investiție inițială de 12.000 de euro. În prezent, EVOhoreca are 11 angajați, peste 100 de colaboratori externi și peste 6.000 de spații publice amenajate în România și 12 țări din Europa.

EVOhoreca a început ca importator, producător și distribuitor de soluții profesionale în industria HoReCa. În ultimii ani, EVOhoreca a devenit furnizorul preferat de produse și servicii de amenajare pentru orice tip spațiu public și privat: restaurante, cafenele, hoteluri, cantine, sedii de birouri, bănci, ambasade, benzinării, clinici medicale etc.

Compania are peste 180 de furnizori pentru toate produsele din portofoliu. În prezent există peste 600 modele de scaune în magazinul online.

Te-ar mai putea interesa și
Cine profită de pe urma îmbătrânirii populației în Europa
Cine profită de pe urma îmbătrânirii populației în Europa
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri,......
Producția de țiței a României a scăzut cu 3,4%, importurile cu 15%, în primul trimestru
Producția de țiței a României a scăzut cu 3,4%, importurile cu 15%, în primul trimestru
România a produs, în primul trimestru din 2024, o cantitate de ţiţei de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), cu 23.900 ...
Cinci milioane de clienți români au internet prin fibră optică. Câți bani a făcut sectorul de telecomunicații
Cinci milioane de clienți români au internet prin fibră optică. Câți bani a făcut sectorul de telecomunicații
Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului ...
Amenzi de 140.000 de lei pentru taximetriști și serviciile alternative de transport în zona aeroporturilor
Amenzi de 140.000 de lei pentru taximetriști și serviciile alternative de transport în zona aeroporturilor
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, ...