Produse agricole ucrainene, deversate din nou pe calea ferată în Polonia

Persoane necunoscute au deversat din nou cereale ucrainene pe calea ferată de partea poloneză a frontierei cu Ucraina, a indicat vineri poliţia locală, transmit AFP şi Reuters.
AGERPRES - vin, 23 feb. 2024, 15:21
Produse agricole ucrainene, deversate din nou pe calea ferată în Polonia

‘Către ora 08.30 am fost informaţi că a fost deversat grâu din două vagoane ale unui tren oprit pe o linie auxiliară, în satul Okopy Kolonia, lângă Dorohusk’, a indicat Ewa Czyz, purtătoare de cuvânt a poliţiei din Chelm, precizând că la faţa locului au fost trimişi doi agenţi.

Potrivit ministrului ucrainean Oleksandr Kubrakov, ‘persoane necunoscute au aruncat seminţe de rapiţă din trei vagoane cerealiere. Încărcătura tranzita prin Polonia cu destinaţia Hamburg, în Germania’.

‘Nu pot decât să constat că infracţiuni nepedepsite continuă să se repete. Infractorii trebuie găsiţi şi pedepsiţi imediat pentru ca alţii să nu fie tentaţi să reînceapă’, a scris Kubrakov pe Facebook.

Între timp, media poloneze au arătat imagini cu fermieri blocând o şosea care duce spre aeroportul Pyrzowice din sudul Poloniei.

Fermierii polonezi şi-au intensificat protestele în această săptămână, blocând aproape întreg traficul cu Ucraina.

Ei au deversat deja grâu ucrainean pe şosele şi căi ferate, gesturi care au provocat reacţii aprinse la Kiev, dar şi la Varşovia.

Joi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că i-a spus telefonic preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că blocarea frontierei de către agricultorii polonezi este ‘absolut inacceptabilă’.

În ce-l priveşte, premierul polonez Donald Tusk a anunţat că va înscrie punctele de trecere cu Ucraina pe lista de ‘infrastructuri critice’ pentru a se evita perturbările ce pot afecta transporturile de ajutoare militare şi umanitare.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad. Informațiile vizează în......
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat ...