Lenovo va expune la MWC 2024 de la Barcelona cel mai recent portofoliu de AI PC și Far Edge Computing

Lenovo va prezenta în cadrul Mobile World Congress (MWC), cel mai mare eveniment de conectivitate din industria de tehnologie, care are loc între 26 și 29 februarie la Barcelona, cel mai recent portofoliu de dispozitive AI și soluții de infrastructură, precum și două noi concepte de dispozitive care oferă o nouă dimensiune în ceea ce privește tradiționalul design al PC-urilor și smartphone-urilor.
Ion Dobreanu - vin, 23 feb. 2024, 18:27
Lenovo va expune la MWC 2024 de la Barcelona cel mai recent portofoliu de AI PC și Far Edge Computing

La CES, Lenovo a lansat primele sale PC-uri AI, integrând tehnologia în portofoliul său de PC-uri ThinkBook, ThinkPad, Yoga, Legion și ThinkCentre. Prin intermediul viziunii „AI for All”, Lenovo va dezvălui la MWC mai multe PC-uri AI noi și soluții de tip edge computing, aducând tehnologia în prim-plan pentru 2024/2025. Compania se așteaptă ca această tendință către inteligența artificială hibridă să stimuleze cererea atât pentru PC-uri AI, cât și pentru smartphone-uri AI și să determine un alt val de reîmprospătare a industriei.

Concepute special pentru a susține tehnologia AI, PC-urile Lenovo AI sunt proiectate să îndeplinească sarcini precum raționamente, rezolvarea problemelor și învățarea. În plus, se creează o legătură între utilizator și mașină, permițând experiențe personalizate amplificate de AI. Datorită puterii de calcul și capacității de stocare mai mari, modelele LLM (Large Language Models) pot rula cu ușurință pe dispozitiv, mai degrabă decât în cloud. În timp, aceste modele se adaptează la preferințele și obiceiurile utilizatorului, îmbunătățind asistența oferită, rezultând astfel o experiență mai personalizată și securizată.

De asemenea, Lenovo va prezenta câteva soluții de infrastructură de ultimă generație pentru industria de telecomunicații, care ajută companiile să valorifice volumul uriaș de date din infrastructura far edge care să permită aplicații AI transformaționale, reducând în același timp consumul de energie al serviciilor cloud. Industria de telecomunicații evoluează pentru a conecta economia digitală din prezent, iar soluțiile de computing Edge AI de la Lenovo creează noi capabilități AI pe străzile din Barcelona și Madrid, cum ar fi utilizarea analizei video și imaginilor computerizate pentru a identifica fumul și incendiile, pentru a îmbunătăți timpul de răspuns în caz de urgență și pentru furnizarea unui nivel ridicat de siguranță publică.

În cadrul evenimentului propriu Tech World din octombrie 2023, Lenovo a prezentat viziunea hibridă AI for All și modul în care poate fi valorificată puterea AI de transformare inteligentă a fiecărui aspect al vieții oamenilor și a fiecărei industrii, dar și angajamentul de a investi suplimentar 1 miliard de dolari în inovații în domeniul AI.

De asemenea, la MWC, Lenovo va prezenta două produse concept noi, pentru prima dată în cadrul unui eveniment public. Este vorba despre conceptul de display adaptiv de la Motorola, un produs în premieră mondială care utilizează un display FHD+ pOLED care poate fi îndoit și modelat în diverse forme, în funcție de nevoile utilizatorilor și, o altă premieră mondială, un design atractiv de laptop proof-of-concept, care forțează limitele în materie de inginerie, design și experiență de utilizare, realizate de echipele Intelligent Devices Group și Lenovo Research.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie
CFR Infrastructură Timișoara prezintă luni detalii despre stadiul lucrărilor la lotul 1 Caransebeș - Lugoj al liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad. Informațiile vizează în......
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă  – date INS
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă – date INS
Rata de ocupare a populaţiei României, cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani, s-a situat la 68,8%, în trimestrul ...
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Şeful gigantului Oracle a anunţat că renunţă la vânzarea unui pachet de acţiuni în valoare de 7,5 miliarde de dolari
Preşedintele Oracle Corp, Larry Ellison, a anulat planul său ce prevedea vânzarea a 50 milioane de acţiuni în gigantul ...
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada vrea o „alianţă unică” cu UE, dar fără să devină membru al blocului
Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat ...