Londra oferă un nou ajutor de 245 de milioane de lire sterline Ucrainei, pentru refacerea stocurilor de muniție

Marea Britanie a anunţat sâmbătă un pachet financiar de 245 de milioane de lire sterline (287 de milioane de euro) pentru a ajuta Ucraina să-şi refacă stocurile de muniţie, la doi ani după declanşarea invaziei ruse, notează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 24 feb. 2024, 08:55
Londra oferă un nou ajutor de 245 de milioane de lire sterline Ucrainei, pentru refacerea stocurilor de muniție

Acest ajutor are ca scop „revigorarea lanţurilor de aprovizionare cu scopul de a produce muniţia de artilerie de care Ucraina are nevoie urgentă pentru a-şi creşte rezervele”, a afirmat Ministerul britanic al Apărării într-un comunicat.

Armata ucraineană „l-a respins pe invadatorul rus pentru a recupera jumătate din teritoriul pe care Putin l-a furat, provocând în acelaşi timp pagube semnificative capacităţilor ruse, cu aproximativ 30% din flota Rusiei de la Marea Neagră distrusă sau avariată şi mii de tancuri şi vehicule blindate reduse la starea de epavă”, a declarat ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps.

„Împreună ne vom asigura că Putin eşuează, pentru o victorie a democraţiei, a ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a poporului ucrainean”, a adăugat el.

Slăbită de blocajul ajutorului american, de eşecul contraofensivei sale de vară şi de o lipsă tot mai mare de oameni şi muniţii, armata ucraineană se confruntă cu o situaţie „extrem de dificilă”, după cum a recunoscut preşedintele Volodimir Zelenski, nevoit zilele trecute să cedeze oraşul-fortăreaţă Avdiivka din est.

Marea Britanie, unul dintre principalii susţinători ai Kievului, a anunţat recent o creştere a ajutorului său militar pentru Ucraina, care pentru anul 2024/2025 se va ridica la 2,5 miliarde de lire sterline (2,9 miliarde de euro).

Pe lângă miile de drone deja promise, ministrul Apărării, Grant Shapps, a făcut cunoscut joi Parlamentului apropiata livrare a altor 200 de rachete antitanc Brimstone către armata ucraineană, dând asigurări că acest tip de armă a avut „un impact important pe câmpul de luptă”.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, un nou pas către integrarea ţării în structurile europene, a anunţat......
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite (viceguvernatorul Băncii Naţionale a României, Cosmin Marinescu)
Avertisment de la BNR: România poate suferi zeci de ani din cauza unor politici economice ce ne pot duce pe direcţii greşite ...
Politicile economice pot conduce la direcţii greşite, a căror corectare poate necesita costuri vreme de decenii, în lipsa ...