Prețurile produselor agricole, mai mici cu 13,36% în decembrie 2023

Preţurile produselor agricole au scăzut în ultima lună a anului 2023 cu 13,36% raportat la decembrie 2022, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - D, 25 feb. 2024, 13:53
Prețurile produselor agricole, mai mici cu 13,36% în decembrie 2023

Această evoluţie a preţurilor s-a datorat în principal produselor vegetale, ale căror preţuri au avut o contribuţie de minus 14,23 puncte procentuale la evoluţia pe ansamblu a preţurilor produselor agricole.

În schimb, produsele de origine animală au participat la această evoluţie a preţurilor cu doar 0,87 puncte procentuale.

Conform INS, produsele vegetale au fost mai ieftine 19,51% în decembrie 2023, faţă de luna similară din anul precedent. Această evoluţie a preţurilor înregistrată pe total produse vegetale în luna decembrie 2023, comparativ cu decembrie 2022, a fost determinată în principal, de scăderea preţurilor la grâu (-35,78%), porumb boabe pentru consum (-34,45%), floarea soarelui (-31,55%), soia (-26,24%), orz şi orzoaică (-23,44%).

Creşteri de preţuri s-au consemnat la varza de toamnă, cu 33,31%, pere de masă, cu 25,95%, ceapă uscată, cu 22,35%, morcovi, cu 18,65%, fasole boabe, cu 9,74%, cartofi, cu 9,67%, mere de masă, cu 8,18%.

La produsele animale, preţurile au urcat cu 3,20%. Evoluţia acestor preţuri a avut loc în principal pe fondul creşterii preţurilor la carne de ovine – în greutate vie cu 15,61%, porcine – în greutate vie cu 12,32%, carne de bovine – în greutate vie cu 9,63%, miere de albine, cu 2,22%, ouă de găină, cu 0,82% şi lapte de vacă – plus 0,43%.

Rata inflaţiei în decembrie 2023, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2022, a fost 6,6%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția preliminară a două rame electrice interregionale Coradia Stream –......
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
UE anunţă noi sancţiuni pentru Rusia
Miniştrii de externe ai UE au adoptat noi sancţiuni împotriva a aproape 1.600 de entităţi şi persoane prin care vizează ...