Unul din cinci muncitori străini aduşi de companii fuge în vestul Europei la scurt timp

Unul din cinci muncitori străini aduşi de companiile din Arad din ţări non-UE nu reuşeşte să facă vechime la locul de muncă pentru că fuge din ţară ilegal la scurt timp, estimează reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări din judeţ.
AGERPRES - lun, 26 feb. 2024, 13:49
Unul din cinci muncitori străini aduşi de companii fuge în vestul Europei la scurt timp

Şeful Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad, comisarul-şef de poliţie Ciprian-Dănuţ Blidar, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că se estimează că 20% din forţa de muncă importată din ţări non-UE se pierde pentru că muncitorii aleg să plece în ţări din vestul Europeni.

Potrivit datelor prezentate de Serviciul pentru Imigrări, companiile din judeţ au depus, în 2023, solicitări pentru a angaja 3561 de muncitori non-UE, iar 2344 au fost aprobate. Restul au fost respinse pentru că documentaţiile nu erau complete sau pentru „risc de migraţie ilegală”.

Comisarul-şef a declarat că mulţi dintre muncitorii care şi-au abandonat angajatorii au fost prinşi ulterior în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Pentru că unele companii nu au anunţat autorităţile în termenul legal de 10 zile despre plecare muncitorilor, acestea au fost amendate cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei.

„Periodic organizăm sesiuni de instruire cu angajatorii, le prezentăm obligaţiile şi riscurile, dar până la urmă ei sunt cei care îşi asumă”, a declarat Ciprian-Dănuţ Blidar.

Cei mai mulţi muncitori care ajung la Arad sunt necalificaţi şi sunt veniţi din Sri Lanka, Nepal, India, Maroc şi Bangladesh.

Reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad declarau, anul trecut, că numărul cererilor de import de forţă de muncă depuse de agenţii economici a crescut de zece ori faţă de anul anterior, pe fondul deficitului de personal dispus la angajare, care s-ar ridica la 10.000 – 15.000 de oameni.

„Se încearcă tot mai mult compensarea lipsei de forţă de muncă locală prin importuri de muncitori. Dacă în urmă cu doi – trei ani importul de forţă de muncă era destul de modest, acum numărul cererilor către noi, care ulterior vor ajunge la Inspectoratul General pentru Imigrări, s-a multiplicat foarte mult. Am ajuns la şapte până la zece cereri pe zi de la agenţii economici. În urmă cu doar un an, aveam două sau trei cereri pe săptămână”, spunea directorul AJOFM Arad, Marinel Henteş.

Pe de altă parte, acesta declarase că mulţi dintre străinii care vin să se angajeze în judeţ speră ca de aici să plece mai departe în ţări mai bogate din Uniunea Europeană.

„Judeţul Arad este atractiv pentru cetăţenii non-UE pentru că este foarte aproape de graniţă, la 15 – 20 de minute de a ajunge în Spaţiul Schengen. Mulţi dintre angajatori ni s-au plâns, de altfel, că forţa de muncă importată nu este stabilă, pentru că o parte dintre muncitori pleacă în vestul Europei imediat ce au ocazia, sperând la locuri de muncă mai bine plătite decât în România”, spunea şeful AJOFM Arad.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...