Miniștrii Agriculturii din statele UE au cerut Comisiei Europene să majoreze subvențiile, în timp ce la Bruxelles au loc proteste furioase ale fermierilor (Video)

Miniştrii europeni ai Agriculturii au îndemnat luni Comisia Europeană să majoreze finanţarea pentru Politica Agricolă Comună (PAC), un program de subvenţii cu o valoare de 60 de miliarde de euro pe an, în încercarea de a potoli protestele fermierilor care au incendiat anvelope în centrul Bruxelles-ului, informează Financial Times, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 feb. 2024, 18:01
Miniștrii Agriculturii din statele UE au cerut Comisiei Europene să majoreze subvențiile, în timp ce la Bruxelles au loc proteste furioase ale fermierilor (Video)

PAC, care consumă aproximativ o treime din bugetul UE, este cea mai veche politică a blocului comunitar care funcţionează în continuare, fiind destinată să ofere un flux constant de venituri fermierilor, pentru a asigura producţia de alimente.

Luni, când fermierii au încercat să treacă de barajele poliţiei pentru a înconjura sediul Comisiei Europene, miniştrii Agriculturii care au ajuns la Bruxelles, pentru a discuta măsuri de urgenţă ca răspuns la solicitările fermierilor, au spus că este nevoie de mai mulţi bani.

Charlie McConalogue, ministrul irlandez al Agriculturii a arătat că bugetul PAC trebuie „majorat şi consolidat” pentru că veniturile fermierilor „nu au ţinut pasul” cu alte sectoare, adăugând: „asta e ceva ce trebuie rezolvat – să ne asigurăm că bugetul PAC răspunde la munca extrem de importantă pe care fermierii o fac în fiecare zi”.

„Fermierii trebuie să fie plătiţi pentru ceea ce fac. Există elemente în legislaţia climatică european care sunt cerute fermierilor dar pentru care ei nu sunt remuneraţi. Acesta este miezul problemei”, a subliniat, la rândul său, ministrul belgian al Agriculturii, David Clarinval.

Aceste dezbateri au loc pe fondul unor discuţii aprinse cu privire la priorităţile bugetului comun european, guvernele fiind reticente să contribuie mai mult din cauza situaţiei dificile în care se află bugetele naţionale, la care se adaugă nevoia de a cheltui mai mult pentru apărare, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Politica Agricolă Comună reprezintă 386,6 miliarde de euro din bugetul comun de 1.210 miliarde de euro al blocului comunitar, care se întinde pe perioada 2021-2027. Aproximativ 80% din banii din CAP merg către 20% din fermieri.

Demonstraţiile care au avut loc luni la Bruxelles vin după mai multe săptămâni de proteste alte fermierilor în ţări precum Franţa, Germania, Italia, Polonia, România şi Spania. Tot luni, fermierii polonezi au blocat o importantă autostradă şi au ameninţat că vor continua blocada lor timp de peste 20 de zile, dacă solicitările lor nu sunt îndeplinite.

Comisia Europeană a propus o serie de măsuri de simplificare destinate reducerii poverii administrative pentru fermieri, când vine vorba de fondurile din PAC. Alte idei vizează autorizarea fermierilor să utilizeze terenurile care conform legii ar trebui lăsat în pârloagă şi scutirea micilor fermieri de la respectarea cerinţelor de mediu din PAC. De asemenea, Comisia a retras o propunere cheie vizând reducerea utilizării pesticidelor şi a renunţat la obiectivele privind reducerea emisiilor din agricultură.

Cu toate acestea, FUGEA, care îi reprezintă micii fermieri şi a fost unul dintre principalii organizatori ai protestelor de luni, a anunţat că va continua cu demonstraţiile până când vor fi făcute „progrese reale”. „Europa nu pare să înţeleagă care este miza şi continuă să vină cu propuneri care sunt destinate să îi liniştească pe cei puternici”, au spus reprezentanţii FUGEA.

Sursa foto: Captură video YouTube.com/The Times and The Sunday Times

Te-ar mai putea interesa și
Friedrich Merz solicită ca bugetul Uniunii Europene să fie scăzut cu sute de miliarde de euro față de forma propusă de Comisia Europeană. „Aceste reduceri sunt esenţiale”
Friedrich Merz solicită ca bugetul Uniunii Europene să fie scăzut cu sute de miliarde de euro față de forma propusă ...
Cancelarul german Friedrich Merz a cerut ca bugetul UE pentru următorii ani să fie cu câteva sute de miliarde de euro mai mic decât cel propus de Comisia Europeană, declarând, în cadrul unei......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: a început lansarea tablierului metalic pe cel mai înalt viaduct din secțiunea 2
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: a început lansarea tablierului metalic pe cel mai înalt viaduct din secțiunea ...
Asocierea de constructori turci Mapa - Cengiz a demarat marți lansarea tablierului metalic pe cel mai înalt viaduct (50 ...
Valoarea de piață a Apple a trecut de 5.000 de miliarde de dolari
Valoarea de piață a Apple a trecut de 5.000 de miliarde de dolari
Acţiunile companiei tehnologice americane Apple au urcat imediat după deschiderea şedinţei bursiere de marţi cu 1,8%, ...
Comisia Europeană solicită executarea imediată a mandatelor de arestare emise de CPI
Comisia Europeană solicită executarea imediată a mandatelor de arestare emise de CPI
Uniunea Europeană şi-a reafirmat marţi sprijinul pentru Curtea Penală Internaţională (CPI) şi a îndemnat toate ţările ...