1% dintre ferme încasează peste 50% din banii europeni

Federaţiile din industria agricolă susţin că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, anunţat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, descurajează fermele de familie să mai producă, spun asociaţiile de fermieri. 
Economica.net - S, 08 feb. 2014, 10:48
1% dintre ferme încasează peste 50% din banii europeni

Fermele mari şi cele industriale din România, care exploatează suprafeţe cuprinse între 100 şi peste 10.000 de hectare de teren agricol, au încasat în 2008 prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 peste 51% din subvenţiile europene pe suprafaţă (4,85 de miliarde de euro), potrivit calculelor Alianţei Ro Pac, din care fac parte mai multe asociaţii din agricultură. Aceasta în condiţiile în care marile exploataţii reprezintă doar 1% din totalul fermelor româneşti (peste 1,1 milioane). În schimb, cele 1,1 milioane de ferme familiale şi ferme mijlocii, ce exploatează între 1 şi 100 de hectare, au încasat în aceeaşi perioadă de la APIA 48,7 % din totalul banilor europeni (4,6 miliarde de euro).

Nemulţumiţi de PAC

Asociaţiile de fermieri se declară nemulţumite de faptul că Ministerul Agriculturii vrea să sprijine şi în perioada 2014-2020 marile exploataţii în detrimentul celor mici. „Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru următoarea perioadă de programare 2014 – 2020, anunţat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prevede pentru măsura de „Cooperare” o alocare de 3,0139 milioane euro, adică 0,04 la sută din total, iar pentru cea de „Transfer de cunoștințe și acțiuni de informare”, 6,0277 milioane euro, adică 0,08% din total. Aceste sume sunt cel puţin ridicole dacă nu chiar batjocoritoare faţă de realităţile romȃneşti unde 3,85 milioane de gospodării ţărăneşti trăiesc la limita supravieţuirii şi care, conform viziunii noastre, ar trebui îndreptate către cunoaştere şi asociere în vederea asigurării suveranităţii alimentare a Romȃniei şi a evitării transformării acestei categorii sociale într-o categorie asistată, cȃnd tocmai ea este cea capabilă să aducă plus valoare economiei romȃneşti, sănătăţii sociale, sustenabilităţii eco-diversităţii mediului”, se arată într-un comunicat al Alianţei Ro Pac. Potrivit acestora, deja 2,5 milioane de ferme au fost scoşi în perioada 2007-2013 de pe lista celor care beneficiază de subvenţii pe suprafaţă. 

Consecinţele politicii MADR

Oficialii Alienţei RO Pac susţin că cea mai gravă consecință a acestei politici de încurajare a marilor exploataţii în detrimentul fermelor familiale se numără dispariţia acestui grup social capabil de a crea stabilitate economică pe termen scurt și mediu, care produce alimente gustoase și sănătoase, care protejează mediul înconjurător prin practicile sale şi care poate asigura suveranitatea alimentară şi agroenergetică a Romȃniei.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...