Delgaz Grid a investit peste 35 milioane de lei pentru achiziţia şi montarea a 200.000 de contoare de gaze, în 2023

Distribuitorul de gaze naturale, Delgaz Grid, a investit, în anul 2023, peste 35 de milioane de lei pentru achiziţia şi montarea a 200.000 de contoare, echivalentul a 10% dintre cele aproximativ două milioane de contoare aflate în instalaţiile de gaz ale consumatorilor companiei.
AGERPRES - vin, 01 mart. 2024, 12:45
Delgaz Grid a investit peste 35 milioane de lei pentru achiziţia şi montarea a 200.000 de contoare de gaze, în 2023

Circa 150.000 de contoare au fost montate la instalaţiile de gaz ale clienţilor unde mijloacele de măsură erau scadente din punct de vedere metrologic, iar 50.000 au fost montate la clienţii noi. Totodată, anul trecut au mai fost montate alte 100.000 de contoare recertificate metrologic în laboratoare autorizate şi supravegheate de către Biroul Român de Metrologie Legală, scrie Agerpres care citează comunicatul companiei.

„Înlocuirea, montarea şi citirea contoarelor sunt operaţiuni foarte importante întrucât cantitatea de gaze naturale consumată şi măsurată de contoare stă la baza emiterii facturilor şi de aceea Delgaz Grid le acordă o deosebită atenţie. Potrivit reglementărilor actuale, înlocuirea contoarelor de gaze naturale se face atunci când sunt scadente din punct de vedere metrologic, la interval de opt ani. Citirea contoarelor se face de către companiile de distribuţie a gazelor naturale o dată la trei luni, pentru dispozitivele citite manual, şi lunar pentru dispozitivele citite la distanţă. Mijloacele de măsurare sunt proprietatea operatorului reţelei de distribuţie, iar înlocuirea acestora se face în prezenţa proprietarului imobilului, pentru reluarea alimentării în condiţii de siguranţă. De aceea, Delgaz Grid îi roagă pe proprietari să fie la domiciliu la data anunţată de companie pentru înlocuirea contoarelor, iar în cazul în care nu este posibil să se programeze (în baza notificării de lipsă acces primite) telefonic la numărul 0232.200.437 sau online pe site-ul delgaz.ro la secţiunea dedicată, Programări înlocuiri contoare”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în cazul în care contoarele se află pe proprietatea clienţilor şi echipele operaţionale nu au acces pentru efectuarea citirii, aceştia pot transmite un mesaj cu poza contorului sau pot programa data citirii (în baza notificării de lipsă acces primite) telefonic sau online, pe site-ul delgaz.ro, la secţiunea „Programări citiri contoare”.

Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui), care deservesc 3,6 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro, în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Răsturnare de situație la TAROM. Directorul interimar Costaș spune că a refuzat să rămână în continuare la conducere, desi Consiliul de Administrație anunțase că de fapt l-a demis
Răsturnare de situație la TAROM. Directorul interimar Costaș spune că a refuzat să rămână în continuare la conducere, ...
Fostul director general al companiei TAROM, Bogdan Costaș, a transmis astăzi un comunicat în care susține că informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora ar fi demis sunt......
PENNY deschide un magazin nou în țară și ajunge la 468 de unități la nivel național
PENNY deschide un magazin nou în țară și ajunge la 468 de unități la nivel național
Retailerul alimentar PENNY anunță că își continuă extinderea rețelei la nivel național și inaugurează un nou magazin ...
Noi scumpiri la carburanți, benzina este foarte aproape de 9 lei litrul iar motorina se aproapie rapid de 10 lei. Care sunt prețurile acum
Noi scumpiri la carburanți, benzina este foarte aproape de 9 lei litrul iar motorina se aproapie rapid de 10 lei. Care sunt ...
După scumpirile din această dimineață operate de OMV Petrom, liderul pieței, celelalte mari lanțuri de distribuție ...
Irineu Darău spune că e posibil ca din 2027 să fie reintrodusă prima de incoming în turism. „Nu putem să-i lăsăm pe cei din HoReCa să suporte 100% din efectele scăderii consumului”
Irineu Darău spune că e posibil ca din 2027 să fie reintrodusă prima de incoming în turism. „Nu putem să-i lăsăm ...
Industria turismului din România şi cea a HoReCa nu trebuie să suporte sută la sută efectele scăderii consumului şi ...