Autostrada Lugoj – Deva: UMB lucrează la drumul tehnologic de acces în zona tunelurilor

Reprezentanții asocierii de firme care va executa secțiunea lipsă din autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, au început amenajarea accesului în șantierul din zona unde vor fi construite tunelurile, a transmis vineri Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara. Amintim că acest contract a fost câștigat de grupul UMB, în asociere cu o firmă din Bosnia.
Anemona Andone - vin, 01 mart. 2024, 14:01
Autostrada Lugoj - Deva: UMB lucrează la drumul tehnologic de acces în zona tunelurilor

„Sunt folosite utilaje specifice pentru stabilizarea și îmbunătățirea solului pentru drumul tehnologic, care are o lungime de circa 2 km”, au menționat cei de la DRDP Timișoara.

Potrivit lor, zona este greu accesibilă, mai ales după perioada de iarnă, pământul fiind îmbibat cu apă.

„Drumul tehnologic este folosit și de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Timiș, prin Ocolul Silvic Făget, care se ocupă cu eliberarea amplasamentului”, au mai spus cei de la DRDP Timișoara.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luna trecută că de la 1 martie urmau să înceapă lucrările la secțiunea tunelurilor a Autostrăzii Lugoj – Deva (A1).

 

 

 

Șeful Transporturilor a estimat că până în martie urma să fi eliberat amplasamentul, după defrișarea copacilor din administrarea Romsilva.

Acest lot va include 2,13 kilometri de tunel forat cu două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu o platformă de 11,25 m.

Pe 14 octombrie 2022, a fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii – lipsă (9,13 km) din lotul 2 al Autostrăzii Lugoj – Deva. Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT d.o.o. a fost declarată câștigătoare, cu o ofertă financiară de 1,83 de miliarde de lei fără TVA.

Finanțarea este asigurată prin PNRR, iar durata contractului este de 45 de luni, din care 11 luni perioada de proiectare și 34 de luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 10 ani.

După finalizarea lucrărilor pe acest lot, șoferii vor putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Sibiu la Nădlac, granița cu Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters, relatează Agerpres....
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...