CNIPMMR cere Ministerului Finanțelor realizarea unor campanii de informare a antreprenorilor în legătură cu drepturile şi obligaţiile de natură fiscală

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR) solicită Ministerului Finanțelor realizarea unor campanii de informare a antreprenorilor în legătură cu drepturile şi obligaţiile de natură fiscală, potrivit unui comunicat transmis vineri, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 01 mart. 2024, 18:09
CNIPMMR cere Ministerului Finanțelor realizarea unor campanii de informare a antreprenorilor în legătură cu drepturile şi obligaţiile de natură fiscală

Conform sursei citate, organizaţia solicită prorogarea până la 31 decembrie 2024 a termenului de neaplicare a sancţiunilor pentru neîncărcarea facturilor în termen pe e-factura şi a termenului de neaplicare a sancţiunilor pentru înregistrarea facturilor neprimite prin e-factura.

Reprezentanţii IMM-urilor mai solicită derularea unui dialog constant cu mediul de afaceri în privinţa schimbărilor legislative care au efect asupra activităţii acestuia, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii, privind procedurile pe care acestea trebuie să le respecte pentru evitarea aplicării de sancţiuni.

Pe lista de solicitări se mai află „aplicarea Legii prevenirii nr. 270/2017 în privinţa contravenţiilor de natură fiscală şi actualizarea HG nr. 33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa legii prevenirii în sensul includerii şi a noilor obligaţii de raportare/conformare pentru care sunt prevăzute sancţiunii contravenţionale”.

Ministerul Finanţelor a publicat, în transpenţă decizională, proiectele privind reorganizarea ANAF, prin care se propune, în general, reorganizarea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili ca direcţie generală în cadrul ANAF, fără personalitate juridică, precum şi reorganizarea Direcţiei generale antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, în cadrul ANAF, cu atribuţii de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală.

În cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală se doreşte înfiinţarea de structuri teritoriale cu sediul la nivelul judeţelor, spre deosebire de actuala organizare care dispun că aceasta are în componenţă direcţii regionale antifraudă fiscală.

CNIPMMR susţine necesitatea adoptării de măsuri pentru lupta împotriva evaziunii fiscale care aduce prejudicii antreprenorilor cinstiţi şi creează grave probleme de concurenţă neloială (potrivit sondajelor efectuate de CNIPMMR, antreprenorii menţionează concurenţa neloială ca fiind una din principalele probleme ale pieţei pe care acţionează).

Totodată, CNIPMMR atrage atenţia asupra unor aspecte, având în vedere noua structură organizatorică a ANAF, precum reorganizarea periodică a Gărzii Financiare, Direcţiei Antifraudă, alte departamente nu au reprezentat exemple de bună practică, neexistând o statistică a „succesului” fiecărei instituţii din cele reorganizate periodic sau a modului în care aceste modificări au ajutat concret la reducerea evaziunii de la o perioada la alta.

De asemenea, CNIPMMR atrage atenţia asupra controalelor antifraudă care trebuie să fie direcţionate împotriva activităţilor economice nefiscalizate/nedeclarate şi nu împotriva agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea cu respectarea legilor, din dorinţă de a aduce venituri suplimentare la buget din amenzi.

CNIPMMR mai solicită ca verificările să fie efectuate cu prioritate asupra societăţilor înregistrate la registrul comerţului şi care nu depun situaţiile financiare anuale, raportat la numărul de 1,67 milioane de profesionişti activi, înregistraţi la Registrul Comerţului, la 31 decembrie 2023.

„Este necesară creşterea capacităţii de analiză şi identificare a domeniilor/societăţilor cu risc crescut de fraudă fiscală în cadrul ANAF, în condiţiile în care există deficienţe de gestionare, de schimbări frecvente ale priorităţilor şi de dificultăţi în identificarea evazioniştilor”, se mai precizează în comunicat.

CNIPMMR atrage atenţia că reorganizarea ANAF nu este singura măsură necesară pentru combaterea şi reducerea evaziunii fiscale, fiind necesare măsuri suplimentare pentru a încuraja conformarea voluntară şi nu transformarea noţiunii de antreprenor în una sinonimă cu cea de evazionist.

Potrivit sursei citate, CNIPMMR a susţinut în mod constant că este esenţial să fie încurajate iniţiativele antreprenoriale, adoptarea de măsuri pentru realizarea de programe destinate IMM-urilor şi lansarea unor proiecte ample de investiţii care conduc la modernizarea României.

Sursa foto: Facebook.com/CNIPMMR

Te-ar mai putea interesa și
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul anului, anunță DEER
Construirea noii Stații de Transformare 110/20/10 kV Someșeni a depășit 70%. Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul ...
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) anunță că lucrările aferente proiectului „Realizare stație de transformare 110/20/10 kV în zona cartierului Someșeni, municipiul Cluj-Napoca,......
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia va furniza 268 de milioane de euro pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Norvegia a anunţat marţi că va furniza 3 miliarde de coroane (268 de milioane de euro) pentru apărarea antiaeriană a ...
Guvernul ungar a oprit emisiile televiziunii și radiolului publice, pe care le acuză de propagandă în favoarea fostului premier Viktor Orban
Guvernul ungar a oprit emisiile televiziunii și radiolului publice, pe care le acuză de propagandă în favoarea fostului ...
Posturile publice de televiziune şi radio ungare, acuzate de noul premier Peter Magyar că ar fi părtinitoare în favoarea ...
Germania va fabrica rachete americane ATACMS, pe care le va vinde în Europa
Germania va fabrica rachete americane ATACMS, pe care le va vinde în Europa
Germania va fabrica rachete balistice tactice americane ATACMS, care o rază de acţiune de până la 300 de kilometri şi ...