Hidroelectrica recrutează manageri pentru conducerea executivă a companiei

Cel mai mare producător de energie deţinut de stat, Hidroelectrica, a demarat un proces de recrutare şi selecţie a viitorilor membri ai Directoratului companiei, potrivit unui anunţ al companiei.
Economica.net - mie, 05 feb. 2014, 15:07
Hidroelectrica recrutează manageri pentru conducerea executivă a companiei

Hidroelectrica este administrată în sistem dualist de un Directorat şi un Consiliu de Supraveghere. Cei şapte membri ai Directoratului se află sub controlul Consiliului de Supraveghere

Cei care doresc să se numere printre managerii companiei vor depune candidaturile şi documentele solicitate până la data de 3 martie 2014, la adresa de e-mail [email protected].

La capitolul criterii de recrutare şi selecţie, anunţul precizează că viitorii manageri trebuie să aibă minimum 10 ani experienţă profesională, din care măcar cinci ani în funcţii de administrare sau conducere, să fie absolvenţi de studii superioare, să cunoască măsurile din Planul de reorganizare al Hidroelectrica, aprobat în iunie 2013, când compania a ieşit din insolvenţă, să aibă experienţă în managementul performanţei şi dezvoltare organizaţională, precum şi să cunoască limba română şi limba engleză.

De asemenea, candidaţii trebuie să aibă un ‘istoric deosebit demonstrat în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor stabilite şi capabilităţi de leadership’, potrivit anunţului.

Documentele necesare pentru depunerea candidaturii sunt un curriculum vitae, o scrisoare de intenţie în care candidatul va detalia motivaţia sa pentru un astfel de rol, precum şi cel puţin două referinţe, unde se vor specifica numele, datele de contact şi funcţia deţinută de cei care pot oferi referinţe.

Introducerea managementului privat în companiile de stat a fost una dintre măsurile pe care au insistat experţii Fondului Monetar Internaţional, în cadrul acordurilor semnate cu România în ultimii ani, ca măsuri de eficientizare a activităţii companiilor de stat.

Guvernul are în plan listarea la bursă în această vară a unui pachet de 15% din Hidroelectrica.

Acţionarul majoritar este Ministerul Economiei – Departamentul pentru Energie, cu 80% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea deţine 20% din titluri.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...