Ciolacu: Nu vom avea impozit progresiv pe salarii în 2025

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că anul viitor nu se va aplica impozit progresiv pe salarii.
AGERPRES - mar, 05 mart. 2024, 08:52
Ciolacu: Nu vom avea impozit progresiv pe salarii în 2025

El a răspuns astfel întrebat, luni seară, într-o emisiune la Antena 3, dacă anul viitor vom avea impozit progresiv pe salarii, pornind de la afirmaţiile unui secretar de stat din Ministerul Finanţelor, Alin Andrieş, care a afirmat că se fac calcule la Ministerul de Finanţe în acest sens, scrie Agerpres.

„Nu. Sunt unul din susţinătorii impozitului progresiv, dar impozit progresiv nu înseamnă… Noi avem cea mai mare impozitare a muncii din Europa. Noi aici trebuie… De ce avem cea mai mare? Pentru că impozitarea pe capital este cea mai mică. Peste tot în lume, unde ai venituri cumulate, nu venituri din salariu, am venituri cumulate. Am salariu, unde îmi plătesc impozitul – l-am dat deoparte. Am chirii cumulat cu salariu, am altfel de…, am arende, am…, toate se adună într-un coş şi în momentul în care depăşeşti anumite sume, oriunde în lumea asta, îţi vine un surplus de impozitare, un fel de impozitare a capitalului. Am venituri excepţionale. Am cumpărat un teren la periferia Bucureştiului cu 1.000 euro şi mâine îl vând cu 10 milioane. Peste tot în lume nu plătesc 10%, chiar dacă îl vinzi cu 1.200, chiar dacă îl vinzi cu 10 milioane. După anumite praguri, îţi vine altă impozitare”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a subliniat, faţă de cele arătate, că o impozitare progresivă pe capital este corectă şi o reformă fiscală este necesară.

„Există impozitarea progresivă. O impozitare progresivă pe capital, în această logică şi corectă logică, şi cu o scădere la salariul minim la impozitarea cum este peste tot în Europa, dar şi cu o legislaţie ca românii să nu fie, o treime, plătiţi cu salariul minim. Că dacă acum Ciolacu hotărăşte cu Guvernul să scadă impozitarea la salariul minim pe economie, o să ne trezim că de la o treime suntem două treimi cu salariul minim, fiindcă este o optimizare fiscală. Deci, asta înseamnă că trebuie să facem o reformă fiscală. Această reformă fiscală nu trebuie să o facă domnul secretar de stat. Eu mă aşteptam ca dânsul să muncească, nu să facă calcule. Cu calculele sunt experţii care sunt şi de la Banca Mondială… O reformă fiscală discutată la televizor şi luată decizia, dar nu o lună, discutată şase luni. Este trecută în PNRR, în cererea de plată numărul 4, dar ea va avea efecte, dacă vreţi, părerea mea, în anul 2026”, a mai declarat Ciolacu.

Şeful Executivului a punctat faptul că o schimbare a impozitării nu poate fi discutată până nu se implementează digitalizarea ANAF.

Te-ar mai putea interesa și
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept "semi-rutină", adăugând că îşi doreşte ca războiul din Ucraina să......
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe vrea consultări cu UniCredit înainte de negocierile privind preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, vrea o întâlnire cu directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, un ...
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă ...
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...