Trump câștigă nominalizarea republicanilor pentru Casa Albă. Nikki Haley a anunțat oficial că se retrage din cursă

Nikki Haley şi-a anunţat miercuri retragerea din cursa pentru Casa Albă, asigurându-i astfel fostului preşedinte Donald Trump nominalizarea republicană şi o nouă confruntare cu actualul preşedinte, democratul Joe Biden, la scrutinul din noiembrie, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 mart. 2024, 19:40
Trump câștigă nominalizarea republicanilor pentru Casa Albă. Nikki Haley a anunțat oficial că se retrage din cursă

„A venit timpul să-mi suspend campania”, a declarat Haley în cadrul unui discurs la Charleston (statul Carolina de Sud, unde a fost guvernator) a doua zi după ce a fost învinsă de Trump în 14 din cele 15 scrutinuri pentru nominalizarea candidatului republican la alegerile din noiembrie.

„Nu am regrete”, a adăugat ea.

Haley a mai spus că probabil Trump va fi candidatul republican la preşedinţie, dar nu şi-a exprimat susţinerea faţă de acesta. „Acum depinde de Trump să obţină voturile celor din partidul nostru şi de dincolo de el. Şi sper să facă asta”, s-a limitat ea să afirme.

Nikki Haley a rezistat totuşi în cursa pentru nominalizarea drept candidat al Partidului Republican mai mult decât orice alt rival al fostului şef de stat, care continuă să se bucure de un sprijin ferm în partid în pofida multiplelor sale probleme cu justiţia.

Donald Trump are astfel cvasi-asigurată o reeditare a competiţiei cu Joe Biden după victoria triumfală în 14 din cele 15 state – printre care California, Texas, Carolina de Nord şi Alaska – în care s-au desfăşurat marţi alegeri primare.

Totuşi, notează Reuters, puţini americani îşi doresc o nouă întrecere Trump (77 de ani) – Biden (81 de ani), sondajele de opinie arătând că amândoi au rate scăzute de aprobare în rândul alegătorilor.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...