Coaliția militară condusă de SUA a doborât 15 drone trase de rebelii houthi din Yemen în Marea Roșie și în Golful Aden

Forţele americane şi aliate au doborât 15 drone trase de rebelii yemeniţi houthi, susţinuţi de Iran, în Marea Roşie şi în Golful Aden, a anunţat sâmbătă Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom), informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
AGERPRES - S, 09 mart. 2024, 14:14
Coaliția militară condusă de SUA a doborât 15 drone trase de rebelii houthi din Yemen în Marea Roșie și în Golful Aden

Acesta este unul dintre cele mai importante atacuri ale rebelilor houthi din Yemen după ce ei au declanşat în noiembrie o campanie de lovituri cu drone şi rachete împotriva unor nave ce traversează Marea Roşie, rută vitală pentru comerţul mondial, în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza, unde Israelul este în război împotriva mişcării islamiste Hamas începând din 7 octombrie.

Atacul „la scară mare” al rebelilor yemeniţi a avut loc înainte de zorii zilei, în Marea Roşie şi în Golful Aden, a precizat Centcom.

Centcom şi forţele coaliţiei au estimat că dronele constituiau „o ameninţare iminentă pentru navele comerciale, marina americană şi navele coaliţiei în regiune”, potrivit aceleiaşi surse. În consecinţă, „navele şi avioanele marinei americane, precum şi mai multe nave şi avioane ale marinei coaliţiei, au doborât 15” drone trase de houthi, a adăugat Centcom într-un mesaj postat pe reţeaua socială X.

„Aceste iniţiative sunt luate pentru a apăra libertatea de navigaţie şi pentru a face apele internaţionale mai sigure”, a subliniat Centcom.

Pe 9 ianuarie, forţele americane şi britanice au doborât 18 drone şi trei rachete trase de rebelii yemeniţi în direcţia unor nave în Marea Roşie, anunţase la acea dată armata americană.

În decembrie, SUA au anunţat o iniţiativă de securitate maritimă menită să apere navele în Marea Roşie împotriva atacurilor houthi, care au constrâns navele comerciale să evite această rută prin care tranzitează în vremuri normale 12% din comerţul mondial.

Începând din ianuarie, SUA şi Regatul Unit au lansat se asemenea lovituri repetate asupra unor ţinte houthi în Yemen, însă rebelii şi-au continuat atacurile.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune şi gaz, anulând regulile de decarbonizare stabilite în 2024 în timpul......
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la finalizarea de locuințe
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la ...
Aproape 7.000 de noi locuințe au fost finalizate în regiunea București – Ilfov în trimestrul doi al acestui an, în ...
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China - Autorităţile de la Beijing, unde zborurile cu drone erau deja interzise, au anunţat o interdicţie totală a deţinerii ...
Dispare un brand de magazin cu care românii s-au obișnuit de peste 10 ani. Grupul Altex renunță la Brico Depot și investește 50 de milioane de euro în modernizarea și extinderea lanțului de bricolaj
Dispare un brand de magazin cu care românii s-au obișnuit de peste 10 ani. Grupul Altex renunță la Brico Depot și investește ...
Grupul Altex rebranduiește magazinele de bricolaj Brico Depot după preluarea lanțului de la grupul Britanic Kingfisher, ...