Peste 5.000 de sindicalişti din Sănătate, aşteptaţi luni la un amplu protest în Capitală

Peste 5.000 de membri ai Federaţiei Solidaritatea Sanitară sunt aşteptaţi, luni, să ia parte la demonstraţii în faţa Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Palatului Parlamentului, principala revendicare fiind creşterea salariilor.
AGERPRES - D, 10 mart. 2024, 12:51
Peste 5.000 de sindicalişti din Sănătate, aşteptaţi luni la un amplu protest în Capitală

Potrivit unui comunicat al Federaţiei, protestatarii solicită:

* respectarea dreptului la indexarea veniturilor salariale în funcţie de inflaţie;

* asigurarea unei creşteri reale a veniturilor salariale (creşterea puterii de cumpărare a salariilor) a angajaţilor din sănătate;

* plata unei recompense corecte pentru asumarea unor riscuri prin lucrul în condiţii de muncă deosebit de periculoase, vătămătoare, grele, deosebite, pentru sacrificiul personal şi al vieţii de familie pe care-l fac lucrând în ture şi în zilele libere/de sărbători legale;

* protestul este îndreptat şi împotriva formei ultimei ordonanţe de urgenţă privind unele creşteri salariale în sănătate, considerând că este o ordonanţă a inechităţii şi a nepriceperii emitenţilor iar prin această OUG se creează o serie de noi inechităţi salariale şi se adâncesc câteva dintre cele pre-existente.

Programul demonstraţiilor este următorul:

* Piaţa Victoriei, ora 11,00; primul miting al sănătăţii se va desfăşura între orele 11,00 – 12,00, participanţii la protest solicitând acordarea drepturilor cuvenite şi respectarea demnităţii profesioniştilor din sănătate;

* Prima parte a marşului sănătăţii continuă pe Calea Victoriei până în Piaţa Revoluţiei, între orele 12,00 – 12,30, pentru a semnaliza public nemulţumirea angajaţilor din sănătate „faţă de lipsa de respect pe care o demonstrează guvernanţii”;

* Oprire în Piaţa Revoluţiei şi în faţa Ministerelor Muncii şi Sănătăţii, între orele 12,30 – 13,00.

„Ambilor miniştri le solicităm să-şi îndeplinească obligaţiile asumate şi acordarea tuturor drepturilor solicitate. Ambilor miniştri le reproşăm încălcarea flagrantă a îndatoririlor lor publice prin politizarea dialogului social (desfăşurată sub coordonarea Guvernului). Încălcarea flagrantă a regulilor de dialog social are drept consecinţă ivirea unui OUG privind salarizarea care contravine total celor convenite în cadrul negocierilor purtate privind noua lege a salarizării”, transmite Federaţia Solidaritatea Sanitară.

*A doua parte a marşului sănătăţii continuă între orele 13,00 – 14,00 către Piaţa Constituţiei.

„Amintim tuturor cetăţenilor că am fost şi suntem în continuare la datorie, pentru a le apăra sănătatea şi viaţa, meritând formele de recunoaştere corespunzătoare pentru asta. Ziua personalului medical constituie simbolul sacrificiilor şi dăruirii acestor profesionişti”, spun sindicaliştii.

* Demonstraţia se încheie cu un alt miting în faţa Parlamentului, între orele 14,00 – 15,00.

„Aici solicităm parlamentarilor onorarea obligaţiilor privitoare la adoptarea noii legi a salarizării, în forma negociată, modificarea OUG 115/2023 astfel încât să fie acordate toate drepturile prevăzute în actuala lege a salarizării şi a OUG privind unele creşteri ale salariilor din sănătate, în forma stabilită în proiectul legii salarizării şi cu o creştere a veniturilor salariale peste nivelul inflaţiei”, anunţă sindicaliştii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...