Europa ar putea fi lovită de „catastrofe climatice”. Multe riscuri sunt deja la nivel critic – AEM

Europa s-ar putea confrunta cu situaţii ''catastrofale'' în cazul în care nu evaluează riscurile climatice cu care se confruntă, multe dintre acestea aflându-se deja la un nivel critic, a avertizat luni Agenţia Europeană de Mediu (AEM).
AGERPRES - lun, 11 mart. 2024, 12:24
Europa ar putea fi lovită de

Căldura extremă, seceta, incendiile de pădure şi inundaţiile cu care ne-am confruntat în ultimii ani în Europa se vor agrava, chiar şi în scenariile optimiste privind încălzirea globală, şi vor afecta condiţiile de viaţă pe întreg continentul„, a scris agenţia într-un comunicat de prezentare a primului său raport privind evaluarea riscurilor climatice în Europa, scrie Agerpres.

„Aceste evenimente reprezintă noua normalitate”, a insistat directoarea AEM, Leena Ylä-Mononen, în cadrul unei conferinţe de presă. „Ele trebuie să reprezinte, de asemenea, un semnal de alarmă”, a precizat ea.

Studiul enumeră 36 de riscuri climatice majore pentru Europa, dintre care 21 necesită o acţiune imediată şi opt un răspuns de urgenţă.

Printre acestea se numără, în primul rând, riscurile asociate ecosistemelor, în special celor marine şi costiere.

Spre exemplu, efectele combinate ale valurilor de căldură marină, ale acidificării oceanelor şi ale epuizării oxigenului din mări şi ale altor factori antropogeni (poluare, pescuit şi altele) ameninţă funcţionarea ecosistemelor marine, se arată în raport.

„Rezultatul poate fi o pierdere substanţială a biodiversităţii, inclusiv evenimente de mortalitate în masă”, potrivit raportului.

Pentru AEM, prioritatea este ca guvernele şi populaţiile europene să recunoască în unanimitate riscurile şi să accepte să facă mai mult, mai repede. „Trebuie să facem mai mult şi să avem politici mai puternice”, a insistat Ylä-Mononen.

Cu toate acestea, agenţia a recunoscut „progresele considerabile” realizate „în înţelegerea riscurilor climatice (…) şi în pregătirea pentru acestea”.

Pentru AEM, regiunile cele mai expuse la riscuri sunt sudul Europei (incendii, penuria de apă şi efectele acesteia asupra producţiei agricole, impactul căldurii asupra muncii în aer liber şi a sănătăţii) şi în zonele costiere şi de joasă altitudine (inundaţii, eroziune, intruziunea apei sărate).

Cu toate acestea, nordul Europei nu este scutit de riscuri, a subliniat instituţia, după cum o demonstrează recentele inundaţii din Germania sau incendiile de pădure din Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile ieftine din China au forțat reducerea inflaţiei în zona euro
Importurile ieftine din China au forțat reducerea inflaţiei în zona euro
Riscurile privind evoluţia inflaţiei în zona euro rămân ”semnificative” în ambele direcţii, a avertizat sâmbătă Fabio Panetta, membru al Consiliului guvernatorilor Banca Centrală......
Iranul a desemnat forţele navale şi aeriene ale statelor membre UE, inclusiv ale României, drept organizaţii teroriste
Iranul a desemnat forţele navale şi aeriene ale statelor membre UE, inclusiv ale României, drept organizaţii teroriste
Ministerul de Externe de la Teheran a anunţat sâmbătă că Iranul a desemnat forţele navale şi aeriene ale tuturor statelor ...
BIPA a anunțat data la care deschide al doilea magazin din România
BIPA a anunțat data la care deschide al doilea magazin din România
Grupul german REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a anunțat data ...
Vânătoarea de medici. Rogobete declanșează un control național să vadă cine lucrează la privat în timpul programului de la stat
Vânătoarea de medici. Rogobete declanșează un control național să vadă cine lucrează la privat în timpul programului ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat la Digi 24 că va declanșa unui control național pentru a verifica ...