Buget Bucureşti – Consilierii generali se întrunesc în şedinţă, pentru a dezbate proiectul de buget al Capitalei

Consilierii generali ai Capitalei urmează să se întrunească într-o şedinţă extraordinară luni, de la ora 14.00, pentru a dezbate proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024.
AGERPRES - lun, 11 mart. 2024, 13:08
Buget Bucureşti - Consilierii generali se întrunesc în şedinţă, pentru a dezbate proiectul de buget al Capitalei

Bugetul Municipiului Bucureşti a fost respins în două şedinţe anterioare, după ce grupul PNL a cerut ca subvenţiile pentru termie şi transportul public să fie prevăzute integral în proiect, scrie Agerpres.

Liderul grupului USR din CGMB, Valentin Necula, a precizat luni dimineaţă, pentru AGERPRES, că Municipalitatea aşteaptă o confirmare de la Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale în vederea refinanţării unui credit.

„Din ce ne-a transmis primarul general, de vineri deja, aşteaptă să primească o confirmare de la CAÎL pentru o finanţare de 265 de milioane de lei pe care ar trebui să o introducă în buget imediat ce are această confirmare. (…) Pentru buget, domnul primar a anunţat săptămâna trecută că există nişte finanţări pe care le aşteaptă pentru a reduce acele sume de care se tot discută public. Una dintre ele este aceasta refinanţare pentru un credit pe care îl avem aprobat în trecut. În momentul în care vine, se amendează bugetul pentru a prinde şi acei bani”, a precizat reprezentantul USR.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a lansat miercuri un apel la responsabilitate, după ce proiectul de buget al municipalităţii a fost respins pentru a doua oară de Consiliul General.

Edilul a menţionat că principalul reproş care i se aduce de către consilierii municipali care nu susţin proiectul de buget este că acesta nu include toată suma destinată subvenţiilor pentru termie şi transportul public. Astfel, în actuala formă de buget, sunt prevăzute doar două miliarde de lei, în condiţiile în care sumele vor urca până la sfârşitul anului la trei miliarde. Edilul general a menţionat că o situaţie similară a existat şi în anii 2021 şi 2022, când bugetul iniţial a fost suplimentat cu câte un miliard de lei, ulterior, pentru subvenţii.

Nicuşor Dan a mai spus că mizează în acest an pe venituri suplimentare de 1,8 miliarde de lei, faţă de cele prevăzute în forma actuală a proiectului. El a explicat că este de preferat ca în buget să fie prevăzute şi sume pentru investiţii, nu doar pentru subvenţii, astfel încât să fie bugetate şi proiectele Primăriei.

Te-ar mai putea interesa și
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți din dubla impunere
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți ...
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană, reuniţi marţi la Bruxelles, au convenit asupra unor noi reguli menite să ajute investitorii la recuperarea sumelor în caz de dublă impunere,......
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs un profit net în scădere cu 23%, la 1,326 ...
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața forței de muncă
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața ...
Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a crescut mai mult decât se estima în primul trimestru din 2024, dar ...
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
Utilizatorii de internet din România au înregistrat anul trecut o viteză medie de download de 587 Mbps pentru internetul ...