Burduja: O schemă cu finanţare prin Fondul pentru Modernizare va garanta producătorilor de energie regenerabilă un preţ pe 15 ani

România va fi prima ţară care utilizează Fondul pentru Modernizare în vederea finanţării contractelor pentru diferenţă, iar cei care sunt interesaţi de producţia de energie regenerabilă pot avea acces la un mecanism prin care, timp de 15 ani, vor avea garantat un nivel de preţ, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
AGERPRES - lun, 11 mart. 2024, 14:10
Burduja: O schemă cu finanţare prin Fondul pentru Modernizare va garanta producătorilor de energie regenerabilă un preţ pe 15 ani

„Legat de contractele pentru diferenţă, proiect pe care l-am anunţat săptămâna trecută de îndată ce a venit o decizie favorabilă din partea DG Competition, din partea Comisiei Europene. Este o schemă foarte importantă, care înseamnă trei miliarde de euro finanţare din Fondul pentru Modernizare, România fiind prima ţară care utilizează Fondul pentru Modernizare pentru finanţarea contractului pentru diferenţă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că cei care sunt interesaţi de producţia de energie regenerabilă, în speţă energie solară şi energie eoliană, vor avea acces la un mecanism prin care, timp de 15 ani de zile, vor avea garantat un nivel de preţ. Atunci când preţurile din piaţă vor fi peste nivelul garantat, operatorul privat va rambursa practic diferenţa către contra-parte. Când preţurile vor fi sub preţul de referinţă, contra-partea, statul român, practic le va plăti acea diferenţă. Asta înseamnă predictibilitate pentru încurajarea investiţiilor strategice în tranziţia verde a României”, a menţionat Burduja, conform scrie Agerpres.

Oficialul a adăugat că vor exista două runde licitaţii, iar preţul de referinţă pentru acest tip de contracte „se stabileşte într-un mod competitiv, transparent”.

„Discutăm de două runde de licitaţii. Preţul de referinţă se stabileşte într-un mod competitiv, transparent şi o să spun foarte apăsat că vom fi extrem de atenţi, şi noi şi colegii la Consiliul Concurenţei şi toate celelalte autorităţile ale statului român, să fie cu adevărat o licitaţie cât mai competitivă. De ce este important asta? Pentru că un preţ de referinţă mai mic va da un semnal către întreaga piaţă europeană şi chiar dincolo de Uniunea Europeană că România este într-adevăr atractivă pentru investiţii în sectorul energetic, pe de o parte, şi, pe de altă parte, nu mai expune statul unui risc de a plăti mai mult decât ar fi cazul, într-un orizont de timp confortabil pentru investitori, de 15 ani. Toate detaliile schemei se vor regăsi în actele normative pe care noi le vom prezenta. A fost, de altfel, pusă în dezbatere publică, au existat unele ajustări, veţi vedea şi forma finală. Ne dorim adoptarea Hotărârii de Guvern în cel mai scurt timp. Vorbim de câteva săptămâni. Ulterior, declanşarea acestei proceduri de licitaţii. Ne aşteptăm să primim şi aprobarea din partea Fondului pentru Modernizare. Banca Europeană de Investiţii gestionează acest proces. În cel mai scurt timp. până la finalul acestei luni, vom avea şi aprobarea de la Fondul pentru Modernizare”, a explicat ministrul de resort.

Acesta a detaliat că va fi vorba despre licitaţii pentru o cantitate totală de 5.000 MW, energie solară şi eoliană.

„Vorbim în total de 5.000 MW energie solară şi eoliană. Anul acesta, licitaţia este pentru 1.000 de megawaţi solari, 1.000 de megawaţi eolian şi anul viitor vor fi 1.500 solar, 1.500 eolian. Aşadar 2.500 cu 2.500. Preţurile maximale pentru prima licitaţie au fost fundamentate de consultanţi, experţi, a fost implicată şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD. Pentru această primă licitaţie, preţurile sunt de 91 euro megawat/oră pentru solar şi 93 euro megawat/oră pentru eolian. Aşteptarea mea este să coborâm semnificativ sub aceste preţuri maximale, în urma unei proceduri pe care mi-o doresc extrem de competitivă, pentru că nu în orice ţară, nu în orice piaţă pot să-ţi asiguri un venit predictibil în următorii 15 ani de zile. Cred că sunt suficiente proiecte care pot beneficia de acest sprijin”, a punctat Sebastian Burduja.

Te-ar mai putea interesa și
Trump susţine că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA
Trump susţine că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică noaptea că Iranul vrea cu adevărat să încheie un acord cu SUA şi că acesta va fi unul bun pentru Washington şi aliaţii săi,......
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
VIDEO Flota fantomă rusească – Un nou petrolier a fost capturat în Atlantic de Franţa
Marina franceză a sechestrat duminică un nou petrolier provenind din Rusia, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în ...
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iranul s-au atacat din nou reciproc în ciuda armistiţiului
SUA şi Iran au anunţat în noaptea de duminică spre luni o serie de atacuri reciproce, dând o nouă lovitură armistiţiului ...
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor – Patronul Yum Brands poartă negocieri exclusive cu LongRange Capital
Prăbuşirea Pizza Hut. Celebrul brand este scos la vânzare după 10 trimestre consecutive de scăderi ale vânzărilor ...
Gigantul american Yum Brands, proprietarul lanțurilor Pizza Hut, KFC și Taco Bell, se află în negocieri exclusive pentru ...