Mathias Cormann, secretar general OCDE: România ar putea lua în considerare un sistem de impozitare progresiv, pentru reducerea inechităților

România ar putea lua în considerare un sistem de impozitare progresiv pentru a reduce diferenţa dintre persoanele care au venituri foarte mari şi persoanele cu venituri foarte mici, a declarat, marţi, secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 12 mart. 2024, 19:54
Mathias Cormann, secretar general OCDE: România ar putea lua în considerare un sistem de impozitare progresiv, pentru reducerea inechităților

„În ceea ce priveşte sistemul fiscal şi de transfer, ne uităm şi la zona de sărăcie. Vedem că totuşi scade nivelul de sărăcie, dar este totuşi mult mai ridicat faţă de alte ţări din zonă, din OCDE. România ar trebui să aibă în vedere disparităţile de venituri pentru a reduce zona de sărăcie, mai ales având în vedere sistemul unitar de impozitare, şi poate s-ar putea lua în considerare şi introducerea unui sistem de impozitare progresiv, pentru a reduce diferenţa între persoanele care au venituri foarte mari şi persoanele cu venituri foarte mici. Totuşi, sunt cheltuieli foarte mari, disproporţionate de protecţie socială şi aceste lucruri au efect asupra gradelor de disparitate din economie. Este un aspect care trebuie avut în vedere”, a spus Mathias Cormann, la evenimentul de lansare a celui de-al doilea Studiu Economic consecutiv pentru România realizat de OCDE.

El a afirmat că participarea femeilor la piaţa muncii trebuie crescută. Potrivit acestuia, doar 54% dintre femeile cu vârstă de muncă au fost angajate, comparativ cu peste 70% media în OCDE. În acelaşi timp, creşterea participării femeilor ar avea ca efect susţinerea economiei şi va putea acoperi şi nevoile de forţă de muncă în economie.

Pe de altă parte, Mathias Cormann a subliniat şi faptul că reformele ce urmează a fi implementate trebuie să aibă în vedere obiectivul României de a atinge neutralitatea de emisii de carbon până în 2050.

„Într-adevăr, emisiile de gaze care s-au redus foarte mult în ultimii 30 de ani, dar această tendinţă a încetinit şi trebuie accelerată pentru a ajunge la această măsură în viitor. Trebuie accelerată generarea de energie verde. Avem deja o proporţie foarte mare de energie verde şi nucleară, însă, per total, trebuie reconsiderat mixul, mai ales în ceea ce priveşte ultimul deceniu. Va fi nevoie de modernizarea sistemelor de distribuţie de energie pentru a îngloba toate aceste surse”, a precizat Mathias Cormann.

Conform oficialului OECD, un alt pilon important îl constituie îmbunătăţirea sprijinului fiscal pentru a progresa cu tranziţia energetică.

„În concluzie, reformele României au un ritm bun. Sunteţi o ţară frumoasă, pe calea cea bună pentru a vă conforma standardelor de trai din ţările OCDE. Vă sprijinim în eforturile dumneavoastră de a continua pe calea cea bună şi abia aşteptăm să continuăm să lucrăm alături de dumneavoastră şi de Guvernul român, atât acum, cât şi în viitor, pentru a vă ajuta să obţineţi cele mai bune rezultate pentru poporul dumneavoastră”, a punctat Mathias Cormann.

Studiul Economic 2024 pentru România elaborat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a fost lansat, marţi, la Palatul Victoria, în cadrul unui eveniment găzduit de premierul Marcel Ciolacu, în prezenţa secretarului general al OCDE, Mathias Cormann.

Studiul include o analiză macroeconomică a politicilor structurale, precum şi un capitol special dedicat unei tematici orizontale relevante. În cadrul ediţiei curente, capitolul special se axează pe decarbonizarea economiei.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
În analiza economică, atenția este îndreptată frecvent către indicatorii mari: creștere economică, investiții străine, consum agregat sau politici fiscale. Aceștia sunt importanți, pentru......
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 01 iulie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului ...
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în ...