Ministerul Economiei prezintă Programul Eficienţă Energetică pentru IMM

Ministerul Economiei organizează, luni, conferinţa de prezentare a Programului Eficienţa Energetică în Industrie pentru IMM, cu finanţare prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE).
Economica.net - lun, 10 feb. 2014, 07:26
Ministerul Economiei prezintă Programul Eficienţă Energetică pentru IMM

La conferinţă vor participa reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Ministerului Fondurilor Europene, ai statelor donatoare, ai Ambasadei Regatului Norvegiei, Ambasadei Poloniei, consulul onorific al Islandei în România, reprezentanţi ai guvernelor Regatului Norvegiei şi Islandei, precum şi ai administraţiei centrale, ai IMM şi mediului de afaceri din România.

Obiectivul specific al programului este reducerea amprentei de CO2, prin economia de energie în industrie şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Se acordă prioritate proiectelor ce asigură cea mai mare reducere a emisiilor de CO2 în raport cu resursele financiare alocate programului de granturi (tCO2/1000 Euro).

Finanţarea este de tip nerambursabil şi constă în decontarea, în baza unei scheme de ajutor de stat pentru eficienţă energetică, a cheltuielilor eligibile făcute pentru realizarea proiectului. Se finanţează proiecte care răspund obiectivelor şi se încadrează în grila de evaluare tehnică şi financiară.

Valoarea totală a programului este de 8.235.294 euro (fonduri SEE). Valorile finanţărilor nerambursabile pe proiect sunt de minimum 200.000 de euro şi maximum 700.000 de euro.

Conferinţa de la Bucureşti este prima dintr-o serie de patru astfel de evenimente de prezentare a Programului Eficienţă Energetică în industrie, pentru IMM-uri, cu finanţare din fonduri MF SEE ce se vor desfăşura în decursul lunii februarie în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi.

Statele Donatoare – Regatul Norvegiei, Islanda, Liechtenstein – au încheiat cu România Memorandumul de Înţelegere prin care Ministerul Economiei a fost desemnat Operator de Program pentru Programul cu finanţare MF SEE ‘Eficienţă Energetică’, aprobat cu data de 1 octombrie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...