Toyota va închide fabricile din Australia, până în 2017

Toyota Motor Company va opri producţia de vehicule şi motoare în Australia până la sfârşitul lui 2017, concediind mii de angajaţi, transmite BBC.
Economica.net - lun, 10 feb. 2014, 08:28
Toyota va închide fabricile din Australia, până în 2017

De asemenea, cel mai mare producător auto din lume va închide subsidiara sa din Australia şi va reduce operaţiunile de la centrul tehnic şi de dezvoltare.

‘Am crezut că trebuie să continuăm producţia de vehicule în Australia, iar Toyota şi angajaţii companiei au depus toate eforturile. Totuşi, diverşi factori negativi, cum ar fi piaţa extrem de competitivă şi aprecierea dolarului australian, ne-au forţat să adoptăm o decizie dureroasă’, a declarat preşedintele Toyota, Akio Toyoda.

Compania niponă fabrică vehicule în Australia din 1963.

Săptămâna trecută, şi Ford a anunţat că va renunţa la aproximativ 300 de locuri de muncă la fabrica sa din Australia şi va reduce producţia cu o treime, în iunie, deoarece se pregăteşte să oprească producţia de vehicule în această ţară până în 2016.

Producţia zilnică va scădea la 80 – 90 de vehicule, de la 133 în prezent, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei americane, Wes Sherwood.

Trei din cei patru producători auto prezenţi în Australia au anunţat din 2008 planuri de oprire a producţiei de vehicule, din cauza aprecierii dolarului australian, a scăderii vânzărilor şi a costurilor de producţie ridicate.

În mai 2013, Ford a anunţat stoparea producţiei în octombrie 2016, în timp ce Holden, o subsidiară a producătorului auto american General Motors (GM), a anunţat tot anul trecut, în decembrie, că va opri producţia de vehicule în Australia până la sfârşitul lui 2017 şi va renunţa la 2.900 de angajaţi.

Vânzările modelului Falcon produs de Ford, cel mai bine vândut în Australia până în 1995, au scăzut cu două treimi în ultimii cinci ani. În 2013, s-au vândut 10.610 modele Falcon, de la 31.023 în 2009.

În ultimii cinci ani, dolarul australian s-a apreciat cu aproape 30% faţă de dolarul SUA, ceea ce a făcut ca maşinile importate în Australia să fie mai ieftine pentru consumatori. Conform estimărilor, aproape 85% din totalul maşinilor vândute pe piaţa australiană sunt importate.

În industria auto din Australia lucrează aproximativ 50.000 de persoane.

Săptămâna trecută, Ford România a anunţat că angajaţii de la Secţia Operaţiuni Vehicule unde se produce modelul B-MAX vor lucra, în această lună, numai patru zile pe săptămână din cauza cererii scăzute de maşini pe piaţa europeană.

Uzina de la Craiova este unica locaţie Ford unde se produce modelul B-Max şi unde se asamblează, în prezent, câte un B-Max la fiecare 70 de secunde.

Conform datelor oficiale, în 2013, Ford B-Max a înregistrat vânzări de peste 67.000 de unităţi în Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO – presă
Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO – presă
Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general al NATO, a transmis luni agenţia olandeză de presă ANP, citând......
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, a cerut duminică "să nu se deschidă ...
NN România a plătit 25 de milioane de euro către clienții ING Bank România în ultimii 10 ani, în baza parteneriatului de bancassurance încheiat între cele două entități pentru un milion de clienți
NN România a plătit 25 de milioane de euro către clienții ING Bank România în ultimii 10 ani, în baza parteneriatului ...
NN România și ING Bank România au susținut peste un milion de clienți să beneficieze de protecție financiară prin ...
Startup-ul theCoRD.ai, care a creat o soluţie AI pentru optimizarea şedinţelor online, vrea să se extindă în 10 ţări
Startup-ul theCoRD.ai, care a creat o soluţie AI pentru optimizarea şedinţelor online, vrea să se extindă în 10 ţări
Startup-ul românesc de tehnologie theCoRD, care a lansat prima soluție AI de team coaching din lume, anunță extinderea ...