Ofertă TAROM pentru patru destinaţii: Bilete de 120 de euro dus-întors pentru luna august la zboruri către Budapesta, Sofia, Belgrad și Istanbul

TAROM vine cu super-oferte pentru luna august în patru destinaţii îndrăgite de români - Istanbul, Budapesta, Belgrad şi Sofia - tarifele biletelor de avion fiind de 120 de euro dus-întors, cu bagaj de mână inclus.
AGERPRES - vin, 15 mart. 2024, 13:59
Ofertă TAROM pentru patru destinaţii: Bilete de 120 de euro dus-întors pentru luna august la zboruri către Budapesta, Sofia, Belgrad și Istanbul

„August este luna concediilor, iar tu ai la dispoziţie zeci de destinaţii turistice uluitoare, unde istoria, poveştile şi misterul te cuprind la fiecare pas. Dintre toate destinaţiile fascinante pe care le poţi alege, TAROM îţi face cu ochiul şi are patru sugestii la super-ofertă. Dacă îţi doreşti de multă vreme să te plimbi cu vaporul pe Bosfor, la apusul soarelui, dacă vrei să admiri clădirea Parlamentului din Budapesta de pe celălalt mal al Dunării, să priveşti de la înălţime superbul Belgrad sau să respiri istorie în centrul cochet al Sofiei, TAROM vine cu o nouă ofertă specială pentru toţi cei care şi-au propus experienţe memorabile pentru august, luna concediilor”, se arată într-un comunicat al companiei, remis vineri AGERPRES.

Prin oferta valabilă timp de şase zile, în perioada 15 – 20 martie, poţi achiziţiona bilete de avion la preţuri speciale către Istanbul, Budapesta, Belgrad şi Sofia, pentru perioada 1 – 31 august 2024.

„Cunoscut drept oraşul celor ‘O mie şi una de nopţi’ şi capitală, de-a lungul veacurilor, a patru uriaşe imperii, Istanbulul este un oraş fascinant, cu un bagaj cultural şi istoric colosal. Cu o populaţie la fel de mare ca cea a României, Istanbulul este întins pe malurile a două continente. În Istanbul, poţi savura o cafea delicioasă pe malul european al metropolei, privind spre cartierele cochete asiatice, poţi păşi prin paradisul cumpărăturilor din Marele Bazar, iar viaţa de noapte dintre zidurile vechiului Constantinopol nu te va lăsa nicio secundă să te plictiseşti. Budapesta respiră şi ea o istorie monumentală, iar impozanţa clădirilor te uimeşte la fiecare pas. Cunoscută, printre multe altele, şi pentru băile sale termale, ‘Perla Dunării’ a fost sub stăpânire maghiară, otomană şi austriacă de-a lungul secolelor, iar fiecare cultură şi-a lăsat amprenta asupra unui oraş care te va uimi. Şi Belgradul se poate lăuda cu influenţele sale otomane, austro-ungare şi occidentale, cu o scenă culturală bogată, cu impunătoarea fortăreaţă Kalemegda, dar şi cu o mâncăruri delicioase, care-ţi lasă gura apă. Nici atmosfera relaxantă a Sofiei, aflată la câţiva paşi de Muntele Vitosha, nu are cum să nu te cucerească. Vei descoperi un oraş cosmopolit, cu o istorie bogată, o cultură fascinantă şi cu un centru istoric amplu şi cochet, în acelaşi timp”, se arată în comunicatul TAROM.

Nu doar biletele de avion oferite de TAROM sunt la preţuri speciale, ci şi cele patru destinaţii sunt printre cele mai accesibile oraşe din Europa care se pot vizita cu un buget de vacanţă redus.

Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro, în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi.

Oferta este valabilă pentru cele patru destinaţii enumerate mai sus şi operate de compania TAROM în perioada 1 – 31 august 2024 (data ultimului retur).

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Te-ar mai putea interesa și
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Patru maşini şi 15 persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie care a avut loc, luni, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Avrig spre Bradu, în judeţul Sibiu, autorităţile......
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va fi gata colosul din Jeddah, Arabia Saudită | FOTO şi VIDEO
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va ...
Turnul Jeddah a depăşit 100 de etaje şi 400 de metri, iar Saudi Binladin Group, principalul contractor al proiectului, ...
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe trei din patru loturi
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe ...
Compania Bawi anunță că departamentul sau de Electrificare Vest a finalizat, de la începutul anului 2026, lucrări pe ...
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Vești bune pentru mobilitatea urbană din Transilvania, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului ...