Centrala nucleară cu SMR de la Doicești va fi mai rentabilă decât cea din Statele Unite care nu s-a mai făcut – Burduja

Viitoarea centrală nucleară de la Doicești, unde vor fi amplasate reactoare mici modulare (SMR) va fi mai rentabilă decât proiectul-pilot NuScale care a fost oprit în SUA din cauza costurilor mari, este de părere ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, la Doicești
Mihai Nicuţ - lun, 18 mart. 2024, 17:28
Centrala nucleară cu SMR de la Doicești va fi mai rentabilă decât cea din Statele Unite care nu s-a mai făcut – Burduja

“Proiectul de la Doicești este total diferit de cel din Utah. Cel de acolo era de tip greenfield, de la zero, deci cu 30% mai scump”, a spus Burduja, care a reluat și ideea mediului de piață din Statele Unite, acolo unde utilizarea gazelor pentru producția de energie electrică nu este taxată din punct de vedere al emisiilor de carbon, ceea ce a făcut ca proiectul nuclear să nu mai fie atractiv, pentru că generarea din gaze este mai ieftină.

El nu a respins însă posibilitatea ca o parte a costului unității de la Doicești și fie acoperită prin contracte pentru diferență, pe care România abia acum le introduce în legislație.

“În faza a doua se va detalia proiectul, inclusiv bugetul proiectului și se va stabili și modalitatea prin care se va care va finanța”, a spus ministrul, care a mai afirmat și că în costul proiectului din SUA, de 9 miliarde de dolari, au intrat și costuri care nu vor fi în proiectul de la Doicești.

Ministrul a mai spus că, odată ce tehnologia care va fi pusă în funcțiune în România va fi scalată, costurile sale vor scădea și mai mult.

“Sunt zeci de locuri foarte similare cu Doiceşti în întreaga regiune. Tehnologia reactoarelor de mici dimensiuni permite prin economii de scară şi faptul că atunci când ai a 10-a unitate, a 100-a unitate, costurile scad dramatic. Şi atunci noi putem să extindem această tehnologie în toate regiunile. Nuclerelectrica poate să-şi asume rolul de lider pentru întreaga regiune şi asta va face, în parteneriat cu NuScale şi cu ceilalţi pe care îi vedem. Sunt companii mari, nu vorbim de o improvizaţie, vorbim de unele dintre cele mai mari companii din lume, Fluor, Samson. Vorbim bineînţeles, şi de o companie românească extrem de serioasă, Grupurile INFRA şi Nova Power. Deci, iată, avem tot ceea ce ne trebuie să scriem istorie”, a mai spus Sebastian Burduja

Ro Power Nuclear, companie deținută în proporții egale de Nuclearelectrica și Nova Power and Gas are ca scop construirea unei centrale nucleare la Doicești, în județul Dâmbovița, formată din șase reactoare mici modulare (SMR) cu tehnologie dezvoltată de NuScale, cu o capacitate totală de 462 MW.

Primul modul al centralei ar urma să fie funcțional la finalul anului 2029.

NuScale Power a anunţat toamna trecut că a convenit cu asociația municipiilor din Utah să pună capăt proiectului de reactor modular de mici dimensiuni al companiei, de tipul celui care ar fi urmat să fie pus în funcțiune în România, din cauza costurilor prea ridicate. Costul energiei ar fi urmat să ajungă la 89 de dolari/MWh, ceea ce pentru municipalități, cele care urmau să consume energia, a fost prea mult.

NuScale a anunțat atunci că proiectul, singurul SMR care a primit aprobare de la reglementatorul american pentru energie nucleară, va continua, cu ceilalţi clienţi interni şi internaţionali.

NuScale speră să construiască SMR-uri în România, Kazahstan, Polonia şi Ucraina.

 

Te-ar mai putea interesa și
Companiile germane, pesimiste cu privire la evoluția economiei în 2026
Companiile germane, pesimiste cu privire la evoluția economiei în 2026
Foarte puţine companii germane sunt încrezătoare în privinţa noului an, chiar dacă perspectivele economice s-au îmbunătăţit uşor, transmite DPA, relatează Agerpres. ...
ANRE anunță că 247 de proiecte cu putere de peste 9.000 de MW și-au pierdut valabilitatea pe parcursul anului 2025, locul acestora urmând să fie luat de investitori serioși
ANRE anunță că 247 de proiecte cu putere de peste 9.000 de MW și-au pierdut valabilitatea pe parcursul anului 2025, locul ...
Avizele Tehnice de Racordare (ATR) pentru un număr total de 247 de proiecte cu putere maximă aprobată pentru evacuare, ...
McDonald’s România a deschis un restaurant nou în București, în Shopping City Militari
McDonald’s România a deschis un restaurant nou în București, în Shopping City Militari
Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, anunță deschiderea unui noi ...
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR, gata să revină pe șine
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR, gata să revină pe șine
A patra locomotivă electrică modernizată la Brașov prin PNRR este gata de predare către CFR Călători, informează ...