Iveco, parteneriate cu deținătorul uzinei de mașini de la Craiova și cu Hyundai

Odată cu renunțarea la divizia Magirus, Iveco a anunțat și încheierea unor acorduri de colaborare cu Ford Otosan, producătorul Ford Trucks, și Hyundai.
Robert Stan - J, 21 mart. 2024, 21:58
Iveco, parteneriate cu deținătorul uzinei de mașini de la Craiova și cu Hyundai

Producătorul de vehicule comerciale Iveco a încheiat un acord cu Ford Trucks, marcă al cărei producător este deținătorul uzinei de la Craiova, Ford Otosan. Memorandumul de Înțelegere (MoU), fără caracter obligatoriu, vizează explorarea unei potențiale colaborări privind dezvoltarea unei noi cabine dedicate vehiculelor comerciale grele.

La semnarea acordului au fost prezenți Gerrit Marx, CEO al Iveco Group, Luca Sra, președintele Truck Business Unit din cadrul Iveco Group, Haydar Yenigün, președintele Koç Automotive Group, Güven Özyurt, General Manager al Ford Otosan și Emrah Duman, vicepreședintele Ford Trucks.

Memorandumul de înțelegere fără caracter obligatoriu reprezintă un pas preliminar în evaluarea potențialului celor două companii de a coopera pentru dezvoltarea unor noi produse și tehnologii care să cuprindă componente și sisteme din interiorul cabinei.

Acordul are ca scop creșterea competitivității și îmbunătățirea soluțiilor în conformitate cu standardul UE Direct Vision și îmbunătățirea aerodinamicii pentru reducerea emisiilor de CO2, prin dezvoltarea unui parteneriat reciproc avantajos.

Totodată, Iveco a extins și parteneriatul cu Hyundai. Cele două companii au semnat o scrisoare de intenție (LOI), consolidându-și parteneriatul în ceea ce privește soluțiile electrice pentru camioane grele, respectiv camioane electrice cu baterii și camioane electrice cu pile de combustie, pentru piețele europene. Prin valorificarea tehnologiilor avansate și a activelor fiecărei părți, cele două companii în doresc să accelereze tranziția către un viitor sustenabil.

De la inițierea parteneriatului lor, în martie 2022, Hyundai Motor și Iveco Group au parcurs o serie de etape importante. În septembrie 2022, la evenimentul IAA Transportation din Hanovra, cele două companii au prezentat IVECO eDaily Fuel Cell Electric. A urmat debutul IVECO BUS E-WAY H2, în octombrie 2023, la Busworld din Bruxelles. Cel mai recent, în luna februarie a acestui an, cele două companii au anunțat semnarea unui acord de furnizare pentru un vehicul comercial ușor complet electric, sub sigla IVECO pentru Europa, bazat pe platforma eLCV de la Hyundai.

Marca Iveco face parte din Iveco Group N.V. care proiectează, produce și comercializează o gamă largă de vehicule comerciale ușoare, medii și grele, camioane off-road și vehicule adecvate pentru orice tip de caroserie. Iveco operează șapte uzine de producție și opt centre de cercetare și dezvoltare. Contează pe 3.500 de puncte de vânzare și service în peste 160 de țări, care garantează asistență tehnică oriunde se află un vehicul Iveco.

Înființată în 1959, Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ș.) este o companie listată la bursă, în care Ford Motor Company și Koç Holdings dețin pachete egale de acțiuni. Compania este a doua cea mai mare organizație industrială din Turcia și cea mai valoroasă companie auto din Borsa Istanbul. Ford Otosan, care operează în patru centre principale, cu uzinele Kocaeli și Eskișehir, centrul de cercetare și dezvoltare din Turcia, precum și cu uzina de la Craiova din România, are peste 20.000 de angajați. Compania este cel mai mare producător de vehicule comerciale al Ford din Europa.

Hyundai Motor Company este prezentă în peste 200 de țări, cu peste 120.000 de angajați. Compania investește în tehnologii avansate, cum ar fi robotica și Mobilitatea Aeriană Avansată (AAM), pentru a aduce soluții revoluționare, urmărind, în același timp, inovarea deschisă spre viitoarele servicii de mobilitate.

Te-ar mai putea interesa și
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor afectați de conflictul din Iran. Conform oficialului,mcetîțenii......
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...
Bolt Food: Valoarea medie a comenzii a crescut cu peste 10 lei ca efect al scumpirilor din economie, în 2025 față de anul anterior
Bolt Food: Valoarea medie a comenzii a crescut cu peste 10 lei ca efect al scumpirilor din economie, în 2025 față de anul ...
În 2025, costurile din aplicația de livrări Bolt Food au crescut pe tot lanțul (de la restaurante la utilizatori), iar ...
Război Iran, MAE: Operaţiunile de repatriere sunt în această etapă imposibile
Război Iran, MAE: Operaţiunile de repatriere sunt în această etapă imposibile
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Ţărnea, a declarat, duminică seară, că operaţiunile ...