Circa 180.000 de investitori erau la BVB, la finalul anului trecut, în creştere cu 50% – ASF

Circa 180.000 de investitori erau la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), la finalul anului trecut, în creştere cu 50% faţă de anul anterior, 20% fiind investitori în titluri de stat, iar aproximativ 15.000 au intrat odată cu listarea Hidroelectrica, a afirmat miercuri Cosmin Păunescu, şef serviciu Supraveghere Prudenţială, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
AGERPRES - mie, 20 mart. 2024, 15:42
Circa 180.000 de investitori erau la BVB, la finalul anului trecut, în creştere cu 50% - ASF

„Am încheiat anul 2023 cu 180.000 de investitori, conform Fondului de Compensare al Investitorilor, o creştere impresionată, de la 120.000 de investitori cu un an mai devreme. Circa 20% sunt în titlurile de stat şi în jur de 15.000 au intrat odată cu Hidroelectrica”, a menţionat Cosmin Păunescu, la „Forumul Investitorilor – 2024: Provocările şi oportunităţile anului”, organizat de Ziarul Bursa, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, numărul investitorilor activi era de 80.000 la sfârşitul anului trecut, comparativ cu 40.000 de investitori în anul anterior. El a explicat că investitorii activi sunt cei care au realizat cel puţin o tranzacţie odată la şase luni.

„Interesul creşte, chiar dacă vine pe partea de ETF (fonduri tranzacţionabile la bursă, n.r.) sau pe partea titlurilor de stat. Titlurile de stat sunt un instrument investiţionale foarte flexibil şi oferă randamente foarte bune, chiar mai bune decât la bănci”, a mai spus Cosmin Păunescu.

El a subliniat că titlurile de stat reprezintă o contribuţie importantă a Ministerului de Finanţe pentru dezvoltarea BVB şi, odată ce investitorii intră pe titluri de stat, vor fi atraşi şi de celelalte instrumente financiare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...