Comisia Europeană a transferat către Ucraina o tranșă de 4,5 miliarde de euro, din ajutorul promis de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a transferat miercuri Ucrainei prima tranşă, de 4,5 miliarde de euro, din ajutorul macrofinanciar în valoare totală de 50 de miliarde de euro care va fi oferit Kievului din bugetul UE până în anul 2027, transmite agenţia germană de presă DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 20 mart. 2024, 16:39
Comisia Europeană a transferat către Ucraina o tranșă de 4,5 miliarde de euro, din ajutorul promis de 50 de miliarde de euro

În faţa invaziei ruse, aceste plăţi sunt „cruciale pentru a ajuta Ucraina să menţină funcţionarea statului”, a menţionat într-o declaraţie preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Acest ajutor financiar este menit să susţină finanţele publice ale Ucrainei, inclusiv plata salariilor şi pensiilor şi să contribuie la asigurarea serviciilor publice de bază.

Ajutorul european este însă insuficient pentru a acoperi nevoile de finanţare ale Ucrainei pe timp de război. Potrivit unei estimări a Fondului Monetar Internaţional (FMI), Ucraina are nevoie numai pentru anul în curs de un ajutor de 37,3 miliarde de dolari (peste 34 de miliarde de euro) pentru menţinerea stabilităţii financiare.

În acest timp, în SUA, un nou pachet de asistenţă financiară de 61,4 miliarde de dolari destinat Ucrainei şi aprobat de preşedintele Joe Biden este în continuare blocat în Congres din cauza unei dispute între democraţii preşedintelui Biden şi republicanii fostului preşedinte Donald Trump asupra politicii privind imigraţia.

Actul normativ ce cuprinde acest ajutor a trecut de Senatul american, inclusiv cu voturile unor congresmeni republicani, dar preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, un apropiat al lui Trump, refuză să-l supună la vot în această cameră.

Te-ar mai putea interesa și
Doi salvamari au scos azi din apă ceea ce pare un fragment de dronă, la Năvodari
Doi salvamari au scos azi din apă ceea ce pare un fragment de dronă, la Năvodari
Doi salvamari au fost filmați în timp ce scoteau din Marea Neagră un fragment despre care se presupune că provine de la o dronă, în Năvodari. În zonă, se aflau numeroși turiști, iar cei......
Noi coduri meteo, galbene și portocalii de caniculă. Vin și furtunile
Noi coduri meteo, galbene și portocalii de caniculă. Vin și furtunile
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, ...
România are 4,68 milioane de pensionari, pensia medie este de 2.785 lei
România are 4,68 milioane de pensionari, pensia medie este de 2.785 lei
Un număr de 4.677.789 de pensionari erau înregistraţi la finele lunii iulie 2026 în România, cu 1.003 mai puţini comparativ ...
Listarea la bursă a Anthropic ar putea doborî recordul stabilit de SpaceX
Listarea la bursă a Anthropic ar putea doborî recordul stabilit de SpaceX
Anthropic, campionul american al inteligenţei artificiale (IA) şi principalul rival al OpenAI, ar putea doborî recordul ...