Bulgaria a ratificat acordul cu Statele Unite pentru construirea a două noi reactoare la centrala nucleară de la Kozlodui

Parlamentul bulgar a ratificat joi un acord încheiat cu SUA pentru construcţia a două noi reactoare nucleare, de 1.000 de megavaţi fiecare, la centrala nucleară de la Kozlodui, cu un cost estimat de 15 miliarde de dolari, relatează agenţia spaniolă EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 21 mart. 2024, 20:02
Bulgaria a ratificat acordul cu Statele Unite pentru construirea a două noi reactoare la centrala nucleară de la Kozlodui

Acordul a fost votat de 149 din cei 240 de deputaţi, împotrivă votând cei din formaţiunile considerate pro-ruse.

Acest acord, care se înscrie în noua strategie a Bulgariei de a-şi reduce dependenţa energetică faţă de Rusia, a fost semnat pe 12 februarie de ministrul bulgar al energiei Rumen Radev şi de subsecretarul de stat din Departamentul Energiei al SUA, Andrew White.

Anterior, în iunie 2023, Bulgaria semnase un acord cu consorţiul nuclear american Westinghouse pentru construcţia celor două noi reactoare. Potrivit datelor oficiale, costul estimat al proiectului este de circa 15 miliarde de dolari, sumă din care 20% urmează să fie finanţare publică.

Cele două reactoare ar urma să fie date în exploatare la jumătatea deceniului următor.

Construită cu tehnologie sovietică în anii ’70, centrala de la Kozlodui a fost prevăzută iniţial cu 6 reactoare. Patru reactoare vechi şi considerate periculoase au fost închise între anii 2002 şi 2006. În prezent sunt operaţionale celelalte două reactoare, Unităţile 5 şi 6, care furnizează împreună 35-40% din necesarul de energie electrică al Bulgariei.

Centrala amplasată pe malul Dunării în apropierea graniţei cu România funcţionează în prezent numai cu combustibil nuclear rusesc, dar Bulgaria a semnat la sfârşitul anului trecut un acord tot cu compania Westinghouse pentru achiziţia de combustibil nuclear începând de la jumătatea anului în curs.

 

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...