Marcel Ciolacu îndeamnă la folosirea energiei cu responsabilitate față de mediu de „Ora Pământului”. Luminile în Palatul Victoria vor fi stinse în această seară timp de un ceas

Domeniul energiei are o importanţă strategică pentru oricare dintre statele lumii, nu doar prin prisma resurselor, ci şi din punct de vedere al responsabilităţii faţă de mediu şi însăşi viaţa pe planeta Pământ, declară sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, cu ocazia "Orei Pământului", relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 23 mart. 2024, 11:49
Marcel Ciolacu îndeamnă la folosirea energiei cu responsabilitate față de mediu de

Luminile în Palatul Victoria vor fi stinse în această seară, timp de o oră, între 20:30 şi 21:30, Guvernul alăturându-se şi anul acesta, prin acest demers, campaniei globale de mediu „Earth Hour” („Ora Pământului”), se arată într-un comunicat al Guvernului.

„Domeniul energiei are o importanţă strategică pentru oricare dintre statele lumii, nu doar prin prisma resurselor de care dispunem la nivel global, ci şi din punct de vedere al responsabilităţii faţă de mediu şi însăşi viaţa pe planeta Pământ, care este casa noastră, a tuturor. Preocupările actuale pentru tranziţia către energia verde şi reducerea dependenţei de resursele ruseşti sunt preocupări inclusiv ale României, care rămâne ferm angajată în continuarea investiţiilor în infrastructura energetică în pas cu cele mai noi soluţii tehnologice, iar finanţările prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă şi în acest domeniu o oportunitate. Sunt eforturi menite să asigure eficienţă în termeni economici, dar şi tranziţia către o economie verde şi combaterea schimbărilor climatice, obiective, în care România este profund angajată ca stat membru al Uniunii Europene”, afirmă premierul.

Marcel Ciolacu îşi doreşte ca gestul simbolic de a stinge pentru o oră lumina să devină unul de responsabilitate pentru fiecare român.

„Gestul acesta simbolic de a stinge pentru o oră lumina pe care inclusiv Guvernul României îl face astăzi, ca în fiecare an, alături de alte instituţii, organizaţii nonguvernamentale şi simpli cetăţeni din întreaga lume, îmi doresc să rămână în conştiinţa cât mai multor români ca un gest de responsabilitate şi acţiuni concrete pe care fiecare dintre noi ar trebui să ni le asumăm pentru siguranţa climatică a planetei”, a mai transmis prim-ministrul.

Acţiunea „Ora Pământului”, ajunsă anul acesta la cea de-a 18-a ediţie, este marcată la sfârşitul lunii martie în semn de susţinere a acţiunilor colective menite să promoveze protejarea planetei.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 – 2026, şi precizează că, pe baza cheltuielilor liniare din primele......
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Jucătorul francez de banschet Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa San Antonio Spurs, pe o sumă uriașă
Starul francez Victor Wembanyama a semnat un nou contract cu echipa de baschet San Antonio Spurs, cu o durată de cinci ani ...
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul într-un singur an
Unde mai găsești apartamente cu două camere sub 100.000 de euro în București. În alte cartiere au depășit pragul ...
Prețurile apartamentelor din București au continuat să crească și în ultimul an, iar față de iunie 2025, prețurile ...