Prima clădire izolată cu lână de oaie se construiește în București. Ridicată în locul unei foste clădiri cu autorizație falsă

O clădire construită cu autorizație falsă în București a fost demolată în 2022, iar proprietarul de la acea vreme a vândut terenul. Pe terenul curățat se va construi o altă clădire, care va fi prima din București cu izolație din lână de oaie.
Andrada Ghira - D, 24 mart. 2024, 13:25
Prima clădire izolată cu lână de oaie se construiește în București. Ridicată în locul unei foste clădiri cu autorizație falsă

Demolarea primei clădiri care a fost construită pe terenul de la adresa Puțul de Piatră nr. 5A din apropierea Pieței Victoriei din București, a fost obținută în instanță de vecini.

Arhitectul care a falsificat autorizația a fost condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare. Deși dezvoltatorii au aflat că autorizația este falsă după începerea lucrărilor și când blocul avea doar parterul, aceștia au continuat lucrările. În circa o lună, cele patru etaje erau deja ridicate, dar nu au fost executate și lucrările de tâmplărie și finisaje, scrie Hotnews.

Decizia de demolare a venit în ianuarie 2022, iar constructorul și arhitectul care au falsificat autorizația au fost condamnați.

Recent, Cristian și Teo Mercioniu, dezvoltatori și investitori în proiecte rezidențiale în valoare totală de peste 100 milioane euro, au cumpărat terenul pe care a fost construită clădirea cu autorizație falsă.

În locul ei, dezvoltatorii vor construi prima prima clădire cu izolație din lână de oaie din Capitală. Aceștia investesc 30 de milioane de euro în prima fabrică de procesare a lânii, in județul Olt, acest material natural urmând să fie folosit la fabricarea izolației pentru noul proiect rezidențial.

Din randările făcute publice, noua clădire continuă arhitectura casei vecine, monument istoric. Clădirea va avea șapte apartamente și 11 locuri de parcare și va respecta toți parametrii urbanistici ai zonei, au anunțat investitorii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani
Impactul total generat de Lidl de la intrarea pe piața locală, în urmă cu 15 ani, se ridică la 19,2 miliarde de euro, incluzând efectele directe, indirecte și induse, precum și contribuția......
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3%
Cotaţiile ţiţeiului au urcat luni cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, al loviturilor ...
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această ...
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune ...