Ciolacu: În sezonul estival, locuitorii din Ilfov şi din Bucureşti vor merge pe autostradă până la Constanţa

Locuitorii din judeţul Ilfov şi din Bucureşti ar putea merge pe autostradă până la Constanţa în sezonul estival, acesta fiind un mare pas, după 30 de ani, a declarat, miercuri premierul Marcel Ciolacu.
AGERPRES - mie, 27 mart. 2024, 13:23
Ciolacu: În sezonul estival, locuitorii din Ilfov şi din Bucureşti vor merge pe autostradă până la Constanţa

„Aşa cum ne-a obişnuit domnul Grindeanu (Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor n.r), săptămânal mergem pe câte un şantier.(…) Sunt ferm convins că şi săptămâna viitoare o să ne facă o surpriză. Săptămâna trecută am fost, împreună şi cu domnul preşedinte Nicolae Ciucă (preşedintele Senatului n.r), pe Autostrada Moldovei. Am fost şi la Oradea, pe acel tronson de drum rapid, cred că mâine, la ora 15:00 se deschide circulaţia. Am fost şi pe Centura de sud a Timişoarei, urmând cea de est. Este evident că vorbim de certitudini. E un moment categoric de mândrie, după 30 de ani. După ce săptămâna trecută am vorbit de autostrada Moldovei, în sfârşit, vorbim de Centura Bucureştiului.(…) În sezonul estival, locuitorii din Ilfov şi din Bucureşti vor merge pe autostradă până la Constanţa. Cred că e cel mai mare pas, cea mai mare realizare după 30 de ani. Repet, vorbim deja de certitudine”, a spus Marcel Ciolacu.

Acesta a subliniat însă că marile investiţii în infrastructură se fac prin coordonarea mai multor instituţii.

„Cu adevărat, dacă am fi avut şi un primar general care să lucreze şi cu Guvernul, şi cu Consiliul General, şi cu ministrul Transporturilor şi cu CNAIR şi cu preşedintele Consiliului Judeţean de la Ilfov…fiindcă marile investiţii în infrastructură nu se pot face de unul singur, se fac prin coordonare în aplicare. Eu sunt ferm convins că vom avea primar şi la Sectorul 1, primar nou, şi lucrurile încep să ia un contur, nu numai în ceea ce priveşte autostrăzile, dar şi o coerenţă şi o coordonare corectă la nivelul Capitalei”, a mai afirmat prim ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu a efectuat miercuri, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, o vizită pe şantierul autostrăzii A0 Sud, Lotul 1 Glina – Vidra, pentru verificarea stadiului lucrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut prima companie către liderul Safety Broker, unde a fost un an director
Tranzacție în brokerajul de asigurări. Antonio Babeti, fost Globasig, vrea să redevină antreprenor, după ce și-a vândut ...
Antonio Babeti, fondatorul Globasig, intermediar de asigurări important vândut la începutul anului 2024 către Safety Broker, liderul pieței, unde Babeti a fost și angajat, vrea să redevină......
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Energie solară pentru fabricile de mâncare. Grupul Carmistin a luat autorizația de la ANRE pentru două parcuri fotovoltaice
Avicarvil, unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, parte a grupului antreprenorial Carmistin, ...
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. Surpriza produsă de francezi
Topul rentabilității în comerțul alimentar. Cine a fost cel mai profitabil dintre Kaufland, Lidl, Mega Image sau Carrefour. ...
Dintre cele mai mari zece lanțuri de magazine alimentare, trei au pierdut bani anul trecut, surpriza venind de la Carrefour, ...
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în decembrie
Cea mai nouă bancă de stat e sub presiune. BID pierde un miliard de euro, dacă nu își numeste conducerea până în ...
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) funcționează de șapte luni cu o conducere interimară. Cea de-a doua prelungire ...