Petrom a demarat proiectul uriaș al unui parc fotovoltaic de 710 MW în sudul țării, construcție estimată la 400 de milioane de euro

OMV Petrom, cea mai mare companie petrolieră din Europ de Sud dar care are și un plan ambițios pentru dezvoltarea energiei din surse regenerabile, așteaptă expresii de interes al firmelor pentru contractele de construcție a unui parc fotovoltaic de 710 MW, care urmează să fie gata în doi ani.
Mihai Nicuţ - D, 31 mart. 2024, 21:49
Petrom a demarat proiectul uriaș al unui parc fotovoltaic de 710 MW în sudul țării, construcție estimată la 400 de milioane de euro

Proiectul Theia este numele proiectului fototovoltaic gigantic pe care îl ve derula Petrom în sudul României, în județul Teleorman, și pe care compania l-a scos la licitație. Este vorba despre 710 MW care vor fi amplasați în județul Teleorman, comuna Băbăița, la 20 km nord de orașul reședință de județ, Alexandria, și la 90 km de București.

Proiectul va fi împărțit în loturi. Primul lot se referă la o capacitate de 242 MWp cu o substație de 33/110 kV, al doilea la 219 MWp, și al treilea de 247 MWp, fiecare cu stația electrică aferentă, tot 33/110 kV. Al patrulea lot constă în contrucția rețelelor subterane de 110 KV (58 km în total), a stației de transformare mari de 110/440 kV și a unei linii de 400 kV de 600 de metri prin care parcul se va lega de linia de 400 kV Slatina București a Transelectrica.

Cine dorește să oferteze pentru unul din primele trei loturi, cele care preusupun amplasarea panourilor trebuie să demonstreze că a instașat până acum cel puțin 100 MWp, iar firmele doritoare să participe pentru două sau toate cele trei trebuie să fi instalat până acum cel puțin 200 MWp. La fel și pentru lotul al patrulea, trebuie să se facă dovada că s-a mai construit și conectat la rețea o stație de înaltă tensiune.

Petrom vrea să încheie un contract “la cheie”, de tip EPCC S (Engineering, procurement, construction and commissioning). Dacă socotim nivelurile actuale de cost, de circa 600.000 euro/MWp instalat, înseamnă că acest proiect are o valoare de circa 420 de milioane de euro, fiind posibil să rezulte un cost mai mic per MW instalat la o lucrare de asemenea dimensiuni.

Petrom estimează că va termina parcul în doi ani de la momentul atribuirii contractelor, iar firmele care doresc trebuie să depună expresiile de interes până la data de 18 aprilie. Ulterior, va fi o procedură de negociere pe baza ofertelor tehnice și financiare cu candidații selectați.

Compania a anunțat vara trecută că a semnat un acord pentru achiziționarea mai multor proiecte pentru construcția de parcuri fotovoltaice în județul Teleorman, dezvoltate de compania daneză Jantzen Renewables ApS. Finalizarea tranzacției este estimată pentru trimestrul al doilea al acestui an, când proiectele vor ajunge la stadiul „gata de construit („ready-to-build”), spunea atunci Petrom.  Parcurile fotovoltaice se vor număra printre cele mai mari proiecte de acest tip din Europa de Sud-Est, putând alimenta echivalentul consumului anual a  circa 280.000 gospodării din România, arăta compania.

„Această achiziție vine în sprijinul realizării obiectivului strategic al OMV Petrom, de a avea o capacitate instalată de energie regenerabilă de cel puțin 1 GW, până în 2030, inclusiv prin parteneriate. În plus, ne permite să răspundem adecvat cererii din ce în ce mai mari pentru energie verde, contribuind totodată la consolidarea securității aprovizionării și a rezilienței energetice a României”, a spus atunci Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Gaze și Energie.

Producția estimată pentru 25 de ani de funcționare este de 23.900 GWh

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, a avut loc la ora 20:37, la o adâncime de 84,5 kilometri, potrivit......
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Comerțul online din România se schimbă: „Retailerii analizează mai atent ce dezvoltă, ce amână” – CEO Innobyte
Companiile mari din retail devin mai selective în alocarea bugetelor pentru eCommerce, iar investițiile se mută de la ...