Schengen – Ministrul de interne bulgar afirmă că până la finalul anului trebuie decisă aderarea completă a ţării sale

Bulgaria ar trebui să devină până la finalul acestui an membru deplin al spaţiului Schengen, ceea ce înseamnă eliminarea controalelor pentru persoane şi bunuri la frontierele terestre, a declarat ministrul de interne bulgar Kalin Stoianov duminică, zi în care Bulgaria şi România au aderat cu frontierele aeriene şi maritime la spaţiul european de liberă circulaţie, relatează Reuters.
AGERPRES - D, 31 mart. 2024, 14:09
Schengen - Ministrul de interne bulgar afirmă că până la finalul anului trebuie decisă aderarea completă a ţării sale

Aeroporturile din Bulgaria şi România au eliminat în noaptea de sâmbătă spre duminică controalele paşapoartelor pentru persoanele care pleacă spre ţările din spaţiul Schengen ori sosesc din acestea, cele două state aderând parţial la această zonă.

Decizia a fost luată în ultimele zile ale anului trecut. Austria s-a opus unei aderări complete (şi cu frontierele terestre, n.red.), susţinând că Bulgaria şi România trebuie să facă mai mult pentru a împiedica imigraţia ilegală.

”Evident, pentru Bulgaria aceasta este o realizare foarte frumoasă care face lucrurile mai uşoare pentru noi, ca bulgari”, a mărturisit un pasager bulgar, Mincio Iurukov, care a sosit pe aeroportul din Sofia duminică la primele ore, venind de la Berlin.

”De asemenea, ne simţim europeni, ceea ce este un lucru foarte important. Zborul este mai plăcut, nu mai există controale la sosire”, a adăugat el.

La rândul său, notează Reuters, premierul român a afirmat că speră ca în acest an să fie luată o decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi cu frontierele terestre.

”Ziua de mâine marchează o dată importantă: Bulgaria şi România se alătură familiei Schengen. Salut eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene şi maritime. Acesta este un mare succes pentru ambele ţări. Şi un moment istoric pentru spaţiul Schengen – cel mai mare spaţiu de liberă circulaţie din lume. Împreună, construim o Europă mai puternică şi mai unită pentru toţi cetăţenii noştri”, a declarat sâmbătă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Reuters notează că Bulgaria şi România s-au alăturat unei iniţiative poliţieneşti regionale cu Austria, Grecia şi Slovacia pentru a contracara fluxul de migranţi.

Agenţia europeană pentru frontiere şi paza de coastă (Frontex) a anunţat în februarie că îşi va tripla numărul de ofiţeri din Bulgaria pentru a ajuta la stoparea trecerilor ilegale a frontierei dinspre Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...