Consumul de energie electrică al României a ajuns azi la minimul anului. Una dintre cauze este creșterea prosumatorilor

Consumul intantaneu dispecerizat de energie electrică a scăzut în această după amiază la 4.000 MW, cel mai mic nivel din acest an, iar una dintre cauze este clar autoconsumul prosumatorilor, care începe să conteze din ce în ce mai mut în zilele cu soare.
Mihai Nicuţ - D, 31 mart. 2024, 19:11
Consumul de energie electrică al României a ajuns azi la minimul anului. Una dintre cauze este creșterea prosumatorilor

În ziua de duminică, 31 martie, consumul dispecerizat de energie electrică al României a coborât până la nivelul de 4.000 MW, consum instantaneu înregistrat la ora 14.40, potrivit datelor Transelectrica.

Este cel mai mic consum instantaneu de energie electrică înregistrat în acest an, potrivit cercetării noastre, mai mic și decât cel din orele de gol de noapte.

Este adevărat că acest consum a fost raportat într-o zi de duminică, atunci când în mod tradițional se consumă mai puțină energie electrică, și, în plus este posibil și ca o mare parte din consumul dispecerizat să fie dizlocuit de prosumatori, care au ajuns la o capacitate instalată de 1.500 MW.

Aportul prosumatorilor – al căror autoconsum de energie electrică nu este măsurat – este clar, pentru că, așa cum se constată din diagrama Transelectrica, consumul în orele cu soare este mai mic chiar și decât cel de noaptea trecută.

Să nu uităm și că azi a fost prima zi din acest an în care pe piața de energie din România am înregistrat primele prețuri negative, iar acest record de consum mic a fost înregistrat, coincindență sau nu, într-un astfel de interval.

Cifrele sistenului energetic dn ziua de duminică sunt cu mult diferite față de situațiile normale. Astfel, pe fondul acestui consum dispecerizat anemic și al orelor cu preț negativ – în general prețul spot al zilei a fost mic, undeva la 32 de euro/MWh în medie, mai toate unitățile de generare au funcționat descărcate, cu singura excepție a centralei de la Cernavodă, care a “mers” constant, în bandă. La ora cu acel consum mic, de exemplu, toată producția națională aduna o putere instantanee de 3.900 MW, cu Hidroelectrica, de exemplu – cel mai mare producător cu peste 6.400 MW instalați – funcționând la doar 600 MW, de exemplu.

Cel mai probabil și unii producători din regenerabil, inclusiv  fotovoltaic, au preferat să nu producă energie azi, în condițiile orelor de preț negativ.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...