Mihai Manole, Tema Energy: Mai mulți investitori au demarat construcția de centre de date noi în București. România și-ar putea crește chiar de până la opt ori capacitatea centrelor de date în următorii trei ani

România și-ar putea tripla sau crește chiar de până la șapte-opt ori capacitatea centrelor de date în următorii trei ani după ce în ultimele luni mai mulți investitori au anunțat construcția de proiecte noi în București, a declarat Mihai Manole, director general Tema Energy.
Lidia Neagu - mar, 02 apr. 2024, 10:56
Mihai Manole, Tema Energy: Mai mulți investitori au demarat construcția de centre de date noi în București. România și-ar putea crește chiar de până la opt ori capacitatea centrelor de date în următorii trei ani

Potrivit acestuia, anul trecut, mai mulți jucători relevanți și-au anunțat intențiile și au demarat proiecte de executare a unor centre de date de mari dimensiuni. Bucureștiul este localitatea aleasă cu precădere datorită accesului facil la magistralele de comunicații, rețelelor de energie electrică, dar și la personal calificat.

De altfel, opt dintre cele mai relevante zece centre de date din România se află în București, conform datelor sintetizate de organizatorii DataCenter Forum. Ediția din acest an a DataCenter Forum – care va avea loc pe 9 mai – va găzdui în premieră o dezbatere asupra oportunităților de investiții pe care le oferă România, la care vor participa reprezentanți ai companiilor Portland Trust, DC Byte și ClusterPower.

„Zona București – Ilfov are șansa reală să devină un hub regional pentru centrele de date, mulțumită condițiilor pe care le oferă investitorilor internaționali. Disponibilitatea comunicațiilor de mare viteză, capacitatea de alimentare cu energie, prețul încă mic al electricității și resursele umane calificate sunt doar câteva dintre avantaje. În ultimele luni, mai mulți investitori internaționali relevanți au anunțat proiecte în București și împrejurimi, care totalizează peste 100 MW putere electrică. Dacă luăm în considerare că execuția unui centru de date mare durează în medie aproximativ doi-trei ani, în 2027 am putea asista la o creștere accelerată, de trei până la de șapte-opt ori, a capacității actuale”, afirmă Mihai Manole, Director General Tema Energy și organizatorul DataCenter Forum.

Bucureștiul, în topurile regionale în privința centrelor de date

Capitala României se află pe poziția a noua în topul piețelor emergente la nivel de EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa), cu centre de date care totalizează 15 MW putere electrică, potrivit raportului din 2023 al companiei de consultanță imobiliară Knight Frank. Proiectele aflate deja în dezvoltare pot crește însă această capacitate la 50-55 MW într-un termen relativ scurt.

Un alt raport similar, publicat de Savills, plasează Bucureștiul pe locul 30 în topul celor mai recomandate orașe europene pentru operarea unui centru de date.

Adoptarea pe scară largă a Inteligenței Artificiale și a proceselor de tip ”cognitive power” generează o cerere fără precedent de capacitate în centrele de date. Fenomenul se întâmplă atât pe piețele mature din vest, cât și pe cele secundare sau emergente, printre care se află și România.

Astfel, piețele secundare din Europa, din care fac parte spre exemplu Spania, Polonia, dar și România, vor înregistra o creștere medie de aproximativ 49%, în timp ce zona centrală FLAPD (Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris, Dublin) nu va depăși 16%, potrivit raportului EMEA Data Centre 2024 publicat de compania de consultanță imobiliară JLL. Totodată, raportul mai evidențiază că în 2023 investițiile în industria de centre de date s-au dublat față de anul precedent, totalizând 2,34 miliarde de euro la nivel european.

Majoritatea analiștilor internaționali consideră că reducerea dramatică a spațiului disponibil în centrele de date din țarile foarte dezvoltate în acest domeniu (Marea Britanie, Franța, Olanda, Germania, Irlanda, etc.) va determina tot mai mulți investitori să se orienteze către piețele secundare: Europa de Est și Scandinavia. Astfel, în următorii doi ani, principalele investiții vor fi direcționate către locuri în care costul terenurilor, al energiei și al resurselor umane este mai redus, dar totodată există noduri performante de comunicații, energie electrică suficientă și cât mai verde și capabilități tehnice
pentru construcția și operarea unor centre de date de mari dimensiuni.

Fondată în 2002, Tema Energy este cel mai mare proiectant și constructor de centre de date din România.

Te-ar mai putea interesa și
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, un proiect foarte drag președintelui Trump
Nvidia și Apple au promis fiecare câte 25 de milioane de dolari pentru construirea sălii de bal din curtea Casei Albe, ...
Nvidia şi Apple s-au angajat să contribuie fiecare cu 25 de milioane de dolari la construirea noii săli de bal de la Casa Albă, un proiect iniţiat de preşedintele Donald Trump, potrivit......
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Volodimir Zelenski cere Uniunii Europene 70 de miliarde de euro pentru susținerea militară a Ucrainei în 2027
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri 70 de miliarde de euro în plus aliaţilor săi europeni, la ...
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Două petroliere au fost lovite în Golful Persic, în largul coastelor Arabiei Saudite
Agenţia de Securitate Maritimă Britanică UKMTO a informat sâmbătă că două petroliere au fost lovite vineri în largul ...
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă nu se ajunge la un acord în privința bugetului UE, vor exista niște măsuri tranzitorii
Nicușor Dan: România își dorește ca o eventuală aplicare a mecanismului ETS2 să fie cât mai îndepărtată. Dacă ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...