Engie a primit avizul pentru un parc fotovoltaic de mari dimensiuni în Dâmbovița, cel mai mare din portofoliul companiei

Engie România, unul dntre cei mai importanți furnizori și distribuitori de gaze din România, dar și investitor în energie electrică din surse regenerabile, a primit luna trecută avzul tehnic de racordare (ATR), pentru un parc fotovoltaic în județul Dâmbovița, potrivit datelor Transelectrica.
Mihai Nicuţ - mie, 03 apr. 2024, 10:34
Engie a primit avizul pentru un parc fotovoltaic de mari dimensiuni în Dâmbovița, cel mai mare din portofoliul companiei

Engie a primit ATR pentru un parc fotovoltaic cu o putere de apoape 170 MWp, Centrala Electrică Fotovoltaică (CEF) Cornățelu, din județul Dâmbovița. ATR a fost acordat de Transeletrica luna trecută iar data estimată de punere în funcțiune este finalul anului 2025.

Centrala fotovoltaică se va racorda la rețeaua de 400 kV a Transelectrică, la linia Brazi Vest-Domnești printr-o viitoare stație de 400 kV, la Cornățelu, conform datelor Transelectrica.

Engie speră să obțină autorizația de construire în câteva săptămâni.

Acesta este cel mai mare proiect în regenerabile derulat la acest moment de Engie în România.

La începutul acestui an, Engie a semnt acordului pentru achiziția unui parc eolian, deținut majoritar de către Grupul EnerCap în localitatea Chirnogeni, din județul Constanța, o zonă cunoscută pentru condițiile favorabile de vânt. Parcul eolian de la Chirnogeni are o capacitate instalată totală de 80 MW, iar producția netă anuală estimată este de aproximativ 180 GWh, echivalentul consumului anual de energie electrică a 90.000 de gospodării.

Acesta s-a adăugat celor două parcuri eoliene pe care le Engie are în județele Brăila și Galați, care au o capacitate instalată totală de 98 MW.

Grupul de companii Engie Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 2 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 22.600 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 121 MW şi au 4.200 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiții în valoare de 6.100 milioane de lei din 2005 până la 31 decembrie 2022.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare a malurilor Dâmboviţei, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor şi de......
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...