Autostrada Moldovei A7: Guvernul a aprobat joi contractul de finanțare cu BEI

Guvernul a adoptat astăzi, 4 aprilie 2024, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Ministerului Finanțelor, legea pentru aprobarea contractului de finanțare pentru Autostrada Ploiești – Pașcani cu Banca Europeană pentru Investiții (BEI).
Ion Dobreanu - joi, 04 apr. 2024, 12:05
Autostrada Moldovei A7: Guvernul a aprobat joi contractul de finanțare cu BEI

Realizarea acestui obiectiv de infrastructură va asigura îndeplinirea principalelor obiective prevăzute în cadrul Planului National de Redresare și Reziliență (PNRR), Reforma R1 – Transport sustenabil, decarbonizare și siguranță rutieră / Investiția I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră, informează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI).

De asemenea, investiția va conduce la realizarea obiectivelor asumate prin Regulamentul 1315/2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și prin realizarea unei infrastructuri noi, necesară pentru asigurarea protecției mediului, reducerii emisiilor de carbon, siguranței și eficienței serviciilor de transport.

În plus, potrivit MTI, Autostrada Ploiești – Pașcani va contribui la:
• Călătorii rapide si fiabile pe distanțe lungi, precum și pe relații de navetă, prin reducerea timpului de călătorie și creșterea vitezei medii de deplasare;
• Îmbunătățirea condițiilor de siguranță a traficului rutier și reducerea costurilor de operare a vehiculelor;
• Reducerea la minimum a impactului negativ asupra mediului (traversări de arii protejate, schimbări de categorii de folosință a terenului, riscuri privind schimbări climatice etc.) cât și a impactului negativ asupra populației si așezărilor umane.

Pentru facilitarea implementării, Autostrada Ploiești – Pașcani a fost divizată în 4 secțiuni, după cum urmează:
– Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63,25 km;
– Buzău – Focșani, cu o lungime de 82,44 km;
– Focșani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km;
– Bacău – Pașcani, cu o lungime de 77,39 km.

Se estimează că obiectivul de infrastructură în lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulație se va finaliza în 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de 48 de luni de la data semnării Contractului de finanțare. Conform prevederilor Contractului, împrumutul poate fi tras în maximum 20 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 30 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al realizării obiectivului de infrastructură. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile.

Termenii financiari aferenți împrumutului, respectiv maturitatea, modalitatea de rambursare, tipul de dobândă (fixă sau variabilă), frecvența și termenele de plată a serviciului datoriei publice vor fi stabilite pentru fiecare tranșă în parte cu ocazia tragerii, cu luarea în considerare a termenilor și condițiilor standard ale BEI, așa cum sunt prevăzute în Contractul de finanțare, respectiv: maturitatea de până la 25 ani de la data tragerii, pentru fiecare tranșă în parte, pentru opțiunea de rambursare în mai multe rate și de până la 16 ani de la data tragerii tranșei, pentru opțiunea de rambursare într-o singură tranșă.

Plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente împrumutului se asigură, conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat şi refinanțării datoriei publice guvernamentale.

Realizarea Autostrăzii Ploiești – Pașcani a fost aprobată prin H.G. nr. 522/2021 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Ploiești– Buzău”, județele Prahova şi Buzău, H.G. nr. 130/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Autostrada Buzău–Focşani”, județele Buzău şi Vrancea, H.G. nr. 903/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Autostrada Focşani–Bacău”, județele Vrancea şi Bacău și H.G. nr. 688/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Autostrada Bacău–Pașcani”, județele Bacău, Neamț şi Iaşi.

Valoarea totală astfel aprobată este de 30,67 miliarde de lei (TVA inclus). Obiectivul de infrastructură beneficiază de fonduri alocate de la bugetul de stat din anul 2021, la titlurile X Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 și XIII Proiecte cu finantare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR. Valoarea totală alocată Proiectului prin PNRR este de aprox. 1,95 miliarde de euro (reprezentând aproximativ 9,59 miliarde de lei).

Implementarea va fi asigurată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin C.N.A.I.R., în calitate de agenție de implementare. În această calitate, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea autostrăzii și utilizarea fondurilor alocate acestuia.

Ministerul Finanțelor, pe de o parte, şi Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A, pe de altă parte, vor încheia un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile şi obligațiile pârților în ceea ce priveşte realizarea obiectivului de infrastructură și executarea contractului de finanțare.

Echivalentul în lei al valorii împrumutului se cuprinde în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ca parte a cheltuielilor aferente realizării autostrăzii, în cadrul sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.
Tragerile în cadrul împrumutului vor fi efectuate de către Ministerul Finanțelor, conform prevederilor Contractului de finanțare, în baza raportărilor/evidențelor furnizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin CNAIR, privind cheltuielile/activitățile eligibile efectuate în cadrul împrumutului.

Sumele trase din împrumut de către Ministerul Finanțelor vor avea destinațiile prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv finanțarea deficitului bugetului de stat şi refinanțarea datoriei publice guvernamentale.

Te-ar mai putea interesa și
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a Fed de reducere a dobânzii
Indicele Dow Jones al Bursei din New York a sărit pentru prima dată de 40.000 de puncte, în așteptarea unei decizii a ...
Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condiţiile în care marţi, miercuri şi joi bursele globale au......
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan este noul director comercial al Telekom Romania Mobile Communications, în locul Andreei Cramer
Mircea Hațegan a fost numit astăzi în funcția de director executiv comercial al Telekom Romania Mobile Communications, ...
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia – Năvodari
MADR: Inspectorii ANPA nu au identificat activităţi de recoltare a moluştelor sau a rapanelor în zona Portului Midia ...
Inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) au realizat în anul 2024, numai în Portul Midia ...
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR pregătește achiziția a 32 de utilaje cu cu macara și echipament de atenuare a șocurilor la impact
CNAIR a anunțat debutul procedurilor legale pentru achiziția unor utilaje destinate intervențiilor de întreținere pe ...