Statul garantează creditele pentru IMM în franci elveţieni

IMM-urile vor putea beneficia de garanţii de stat în proporţie de până la 80% din valoarea împrumutului, dacă aleg să facă un credit în CHF, printr-un program româno-elveţian de sprijinire a micilor întreprinzători.
Economica.net - mar, 18 feb. 2014, 09:59
Statul garantează creditele pentru IMM în franci elveţieni

Ministerul Economiei a aprobat, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial, Procedura de implementare a Programului româno-elveţian pentru IMM-uri (PREIMM), astfel că micii întreprinzători vor putea beneficia de garanţii de la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM de până la 80% din valoarea împrumuturilor de investiţii în CHF. Ajutorul se acordă oricărui IMM autorizat să desfăşoare activităţi de producţie,servicii medicale,turism sau comercializarea sistemelor sau echipamentelor specifice economisirii de energie şi a celor care utilizează resurse de energie regenerabilă pentru eficientizarea activităţii cu condiţia să aibă experienţă de cel puţin un an, să nu aibă datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale şi nu se află în stare de dizolvare.

Câţi bani pot împrumuta

Potrivit ordinului, creditul de investiţii este în valoare maximă de 100.000 de CHF, din care 70% este pus la dispoziţia băncii care acordă împrumutul de către Direcţia politici pentru IMM şi cooperaţie (DPIMMC) din cadrul ministerului Economiei, iar restul de 30% este contribuţia proprie a băncii. Împrumutul se acordă pe o perioadă de cel mult cinci ani, iar perioada de graţie, acordată la solicitarea beneficiarul, este de cel mult 12 luni.

Bugetul total al programului se cifrează la 28.524.286 de milioane de CHF, din care partea elveţiană a venit cu 20 de milioane de CHF.Programul se derulează până în 2019.

Te-ar mai putea interesa și
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de pietre preţioase, a fost furat joi, în plină zi, dintr-un muzeu din Viena,......
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Polonia se aşteaptă la un deficit bugetar de 7,1% din PIB şi o creştere economică de 3% în 2027
Autorităţile poloneze se aşteaptă ca deficitul bugetar general să rămână neschimbat la 7,1% din PIB în 2027, aproape ...
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Trei incidente cu dronă la centrala nucleară de la Zaporojie în această săptămână
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat vineri că a fost informată privind trei incidente cu ...
Guvernul alocă peste 135 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru ROMATSA
Guvernul alocă peste 135 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru ROMATSA
Executivul a decis vineri alocarea unei sume de 135,6 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, ...